TANDEM. Fraierul

Fraierul   Să calci în străchini nu-i totuna cu a călca în ceşti cu ansă de porţelan străalb ca luna, cînd ai manşete cu rejansă la pantalon şi demifrac din epoca post-Biedermeier –, dar, din păcate, preamult trac, ca să nu spun şi că eşti fraier, cînd îţi întinde mîna vampa descinsă din les années folles, ce-aduce, oarecum, cu lampa care filează şi, în gol, împrăştie fum gri-alb, prin propriu-i fume-cigarette, stagnînd în aer – iar mie-mi vine să m-apropiu de tine şi să te fac fraier: căci nu eşti vrednic de-aşa pleaşcă, intrat pînă mai sus de glezne în ceaşca-n care te faci fleaşcă, în loc să dai, că nu-i nelesne, pe faţă smocul de nu ştiu ce flori – iar nu,-ntr-un veşnic vaier, s-o ţii, cum că e un pustiu etern vieaţa ta de fraier. Zic „fraier“, ca s-audă vampa ce-ar putea fi teutofonă şi,-atunci, i s-ar aprinde lampa subit, în cerebrala zonă, iar ea s-ar prinde,-ntr-un moment cînd eu îs gata de încaier, că eşti, de fapt, un pretendent, pre limba maică-sii: ein Freier!