TANDEM. Frigonometrie
- 26-04-2013
- Nr. 671
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 11 Comentarii
Frigonometrie În matematică, o sferă e-o minge care nu mai speră; figura, însă, ce aspiră numeşte-se, fireşte, spiră. La ce aspiră spira, oare? La rangul unei curbe tandre în chipu-acelor copilandre pe care,-n alte vremi, feacii le zămisleau… La coridoare, studiate şi de Fibonacci, de-a lungul cărora nu doare nimic, cum nici într-o cochilie de Helix felix, din aprilie pînă-n octombrie; ca şi-n, lis, lăuntru-acelui ditai con întortocheat, zis helicon… Ci marele spiralei vis, de care încă nu am zis (căci totul şi-are vremea sa), este statutul logaritmic: anume,-oricît de mult aceea-şi măreşte pasul, forma sa, a spirei, va rămîne-aceeaşi. Fără să trec la alt mod ritmic, şi fără să recurg la proză, spune-voi doar că cei din poză: copila care-şi doarme somnul, închipuindu-se o zînă a melcilor (hrăniţi cu rouă şi iarbă), şi fi’nd, cu-o mînă, îmbrăţişată strîns de domnul cu pălărie largă, iată, ce-i este sau bunic, sau tată, sau, poate, nici una din două, visează ce-ar visa şi el, de n-ar fi încolţit de groază: că-i ocrotit, ca într-o oază, de „melcul prost, încetinel“, spirala cărui’, de-ar fi pace şi dragoste, o ar reface; şi de n-ar fi ţinut în clinci de ceasul ce, la […]
STIHURI ce i le scrise Dl Mallarmé (pe câte un ou roşu, fiecare, şi cu cerneală aurie) fiicei sale, Dşoara Geneviève, în urmă cu vreo douăzeci şi cinci de luştri
Paştele-ţi vrea faţa nouă
Rogu-te pe voie fă-i
Numai roşu-acestor ouă
Să picteze-obrajii tăi
Numai roşu-acestor ouă
Să picteze-obrajii tăi
Paştele-ţi vrea faţa nouă
Rogu-te pe voie fă-i
Să picteze-obrajii tăi
Numai roşu-acestor ouă
Rogu-te pe voie fă-i
Paştele-ţi vrea faţa nouă
Rogu-te pe voie fă-i
Paştele-ţi vrea faţa nouă
Să picteze-obrajii tăi
Numai roşu-acestor ouă
Domnule Marin (pentru că nu pot să vă apelez cu „Domnule nea marin”!), n-am avut nicio intenţie agresivă, încercând numai să-mi justific propria interpretare a lucrării.
Ciudat e că fetiţa, printr-un trompe-l’oeil de mare grafician, pare să aibă ochii când închişi (ca unul care doarme), când larg deschişi şi îngroziţi, – în funcţie de focalizarea (subiectivă) a privirii noastre.
Ceea ce mă face să cred că-i necesară şi o a doua glosă, – pe care nu prea pot, acum, s-o fac…
Sărbători după voia inimii!
bine atins, Maestre, in sensul précis ca *ma simt atins*.
Da’ ce sa fac daca sunt ”stramb”, daca meseria da educator ma-mpinge d-a explica, neaparat, ca sa-ntzeleaga lumea? Uite, mi-o *asum*, inperfectziunea, ca nu-I chiar prima data cand pacatuiesc & va rog d-a ma ierta.
In rest, cele bune & pashte fericit tuturor!
Nea Marin
Maestrului Foarta, cu gratitudine:
Culbecul, de-l privesti mai critic/ Din filosof, devine mistic/ Launtrul lui umed si trist/ E-al unui pasnic extremist
L’ESCARGOT
Le colimaçon quand on
Lui adresse une critique
Rentre à l’intérieur de son
Système philosophique…
Şi o traducere a mea:
CULBECUL
Melcul, doar un pic mai rău
Să mi-l mustri, şi mă tem
Că reintră-n propriul său
Filosoficesc sistem…
Melancolia melcului de mare
Era cîndva un melc de mare
Azi, cochilie surdă
A urmelor asurzitoare
Dintr-o tăcere blîndă
Strîngînd la piept icoana vieţii
Pierdute-ntru melcie
Mirîndu-se de ale vieţii
Meandre în pustie
Ghiocul mut ca fundul mării
Temei de înflorire
A melcilor mai acătării
Cutezători din fire
Din lanţul trofic, iată scapă
Poate că dintr-o grăbire
O prea frumoasă fată
Gătită de nuntire
De unde-i va veni voinicul
Încoronat cu coarne
Al cărei sorţi va fi vehicul
Pornirea care-adoarme
Tot ce-i în lume mai de preţ
Visarea şi nestarea
Un melc frumos, cu pieptul creţ
Ori iubăreţ ca marea
Ce-aruncă-n slavă vreun ghioc
Menindu-i melopeea
Trimisului fără noroc
Către-nsorita Geea?
Vă mulţumesc, urmând să conversăm pe îndelete, dacă acceptaţi taifasul, mai târziu…
Domnule, nu ştiu ce răspuns v-ar da doamna Tereza Luca.
Eu vă atrag atenţia, însă, că „spaimele” din comentariul meu în versuri nu sunt de ordin existenţialist (angoasa, „Sorge”) şi/sau metafizic, ci istoric şi, din păcate, strict concret: prigoană, deportări război, – greu vindecabile, oricum, prin cerul de deasupra noastră, înstelat, adică printr-o, eventual, osmoză cu cosmosul, într-un cuvânt (inexistent): „cosmoză”!
Vă mulţumesc pentru atenţie!
O imagine, o “poza” fac din minte ( si de-ar fi doar din ea) un catel pus sa faca apporte din mii de directii, unele nici macar vizuale. De exemplu: Tuba mirum spargens sonum, ori Erlkönig promovat/transmutat la/in Schneckenkönig –aci Kind-ul e o Kinda, (Tremura-în ghioaca, varga,/Nu cumva un vant s-o sparga…)-. Dar si ceva ce n-as fi putut banui vreodata ca se va asocia Tandemului. In vremi imemoriale (de aur) am umplut o pagina din Vatra (o mai fi existind revista?) cu traducerea unor povestioare de Cortazar. Una dintre ele, mai lunga, era o stravezie parabola antitotalitara (ritualul social-initiatic al pestisorilor microscopici introdusi in fluxul sanguin, de ale carui consecinte fatale te scapa, culmea, tot statul, contra cost…) Povestirea a aparut, necenzurata, gratie laxitatii cenzurii ori zelului redactiei (Dan Culcer and cie) ori povestioarelor anexe cu rol amortizor. Cum ar fi cea la care ma trimite desenul de mai sus, care era despre un trombonist (ori tubist), suflator atit de fantastic incit era aspirat (intubat…) in interiorul instumentului de propriu-i suflu, expirat la cellalt capat dupa care, cu viteza luminii isi repunea buzele pe mustiuc, sufla, era aspirat din nou etc, si asta la infinit, fara ca interpretarea partiturii sa aiba a suferi citusi de putin. Iconografia Tandemului de azi imi sugereaza o imbunatatire a ideii cortazariene:procesul aspirarii-expira(la)tiei e si unul transgenerizant.
Un compatriot, parca, ne previne: Hazardul lecturilor (deci si acela al lecturii lecturii unei imagini) daltuieste destine… Ori cam asa ceva.
daca nu ma-mpingeai d-a ceti, n-ashi fi cetit (probabil) aceasta bucata *faina*…
Pana la urma, va-ntreb, insa, sfios: atunci cand pasheshti, noaptea, in vechea batatura, acum acoperita cu iarba, pe care-o visezi &-acuma, *locuita* (in vis) de bunicii care tzi-au dat culori copilariei, nu-tzi *chiar* vine de-a te uita in *sus*, in catra *stele*?
Ca, poate c-ajuta in chestia cu spaimele?
Nu shtiu, nu il shtiu, raspunsul, dar il sustzin pe ”poate”…
Numa’ fain, Maestre, mi-a placut mult,
Nea Marin
Un Tandem care imbina impecabil lirismul cu matematica arida,
fantezia cu exactitatea. „Lectura obligatorie!”