TANDEM. Grădinarul cuvintelor
- 24-10-2014
- Nr. 745
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 5 Comentarii
Grădinarul cuvintelor „… lui să-i cadă o lacrimă el să-şi sape cu furie un mormînt în urechi: i se vor trimite cuvinte într-o căruţă de cuvinte trasă de cuvinte. va fi linişte va fi seară“ Virgil Mazilescu, Prieteni Gît arboricol; radicèle şi foi ieşindu-i, verzi, din cele două urechi, din care vede- se numai una,-n care nù ştiu ce auscultă sau ce vede cu mare luare-aminte puştiu’ din capul său… Stă că să-i vadă, o lacrimă, cum o să-i cadă, de-a lungul feţei, dintre pleoape, cu gustul unei limpezi ape sălcìi?…Sau dacă va să-şi sape, cu furie, un mormînt în cele două urechi, cu radicèle şi frunzăret?… Şi dacă,-n ele (în pîlnia lor aşijderi unei cochilii în bătaia lunei, – cînd, de pe limba-i, dă să zboare un putto,-n mai suavă boare), trimite-i-se-vor cuvinte, într-o căruţă de cuvinte, trasă, la rîndu-i, de cuvinte… Căruţă sau o caterincă din care se aude, fincă la ea rîşneşte grădinarul, un septuor şi,-aşijderi, fincă o-nvîrte, seara, grădinarul, din ea, ca dintr-o stropitoare, ţîşneşte,-n juru-i, apă, fincă ce este grădinarul, oare, dacă nu tocmai grădinarul cuvintelor – ce au nevoie ca nişte lujere de apă, ca şi de albii ce,-anevoie,-n căuşu-auzului se […]
@Cititor
Multumiri sincere pentru dedicatie; darul surpriza (poate delicata marunta bucurie marcind pasul zilei cesteia) m-a convins inca o data ca poezia nu dezamageste (cel mult e dezamagita cind lectura-ne, simtirea, e dezamagitoare) si ca marinimia ei nu are tihna, o expresivitate iluminanta a formularii rotunjeste sensul trairii cotidiene . M-a miscat sa dau peste “Prin aer, timpu-i despartit de ore,/Ca de mireasma lor niste garoafe” precum peste sonul, ecoul familiar al unor peisaje poeticesti care ma locuiesc in fiinta unor formulari fericite (“cind patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns” ori “ multiplul unu diferit de sine”, etc. spre o pilda). Gratitudine
Maestre.
Multzam! Ca, vezi-bine: io mi-s mai frust.
Nea Marin
Tudor Arghezi
ARHEOLOGIE
Sufletul meu isi mai aduce-aminte
Si-acum si nencetat, de ce-a trecut,
De un trecut ce mi-e necunoscut,
Dar ale carui sfinte oseminte
S-au asezat in mine far’sa stiu,
Cum nici pamantul stie pe-ale lui,
In care dorm statui langa statui
Si-i zavorit sicriu langa sicriu.
Un murmur nentrerupt, de epitafe,
Cari mai staine, care mai sonore.
Prin aer, timpu-i despartit de ore,
Ca de mireasma lor niste garoafe.
Tacerea vocile si le-a pierdut,
Care-o faceau pe vremuri sa rasune.
Aud tarina doar a vocilor strabune,
Cum se desface, cum s-a desfacut.
Si cateodata, totul se desteapta,
Ca-ntr-o furtuna mare ca taria
Si-arata veacurile temelia.
Eu priveghez pe ultima lor treapta.
Un comentariu poezesc al unei imagini care-ti deschide usite ba arcimboldiene, ba catre grafica goyesca ori cea a lui Dali etc., ajunge descumpanitor -pentru cetitor- cind se plaseaza sub patronajul lui Mazilescu, raportor ecorsat za lucrul Mortii (care a inceput in a patra joie din decembrie 1983…) . Sobrietatea devine o intorsatura bazala a lucrurilor, subterfugiile nu (mai) au o viata usoara.
Εν αρχή ην ο Λόγος stabileste primordialitatea cuvintului fatsa de gradinar (ceea, de fapt, nici nu-i chiar asa de sigur, parintele luminilor si vistiernicul bunatatilor, desi cu vasta opera jardinista particularmente inclinata spre dendrologia gnoseologica are , dupa aceeasi sursa, raporturi identitare privilegiate cu logos-ul…). Cuvintatorii cuvinteaza cuvinte, necuvintatorii necuvinteaza necuvinte; desigur si cuvintatorii pot necuvinta, tot asa cum necuvintatorii…Necuvinte…nu cumva asta-i un cuvint? Cind iti faci de lucru cu pastorirea/gradinaritul cuvintelor-necuvintelor parca intri in competitie cu gradinarul arhetipal; daca mai vrei si o viata pe linga asta, te poti , cu indreptatire , intreba : „mă copilul meu mă străinul meu mă / unde te duci tu mă“ (cred ca nu e semn interogativ in original, nu mai stiu). Nevoia de morminte… Le tombeau, confident de mon rêve infini
(Car le tombeau toujours comprendra le poète)…
NB : mie, judecind dupa alele-i , putto-ul cela imi pare un cherubas
E seara si …in ciuda ariei/ariilor lexicale de mai sus, in tandemul acesta – ca si altadata, ca de fiecare data – imi pare ca ascult un concert Jerry Lee Lewis – Tom Jones