TANDEM. Grădinarul cuvintelor

  Grădinarul cuvintelor „… lui să-i cadă o lacrimă el să-şi sape cu furie un mormînt în urechi: i se vor trimite cuvinte într-o căruţă de cuvinte trasă de cuvinte. va fi linişte va fi seară“                             Virgil Mazilescu, Prieteni   Gît arboricol; radicèle şi foi ieşindu-i, verzi, din cele două urechi, din care vede- se numai una,-n care nù ştiu ce auscultă sau ce vede cu mare luare-aminte puştiu’ din capul său… Stă că să-i vadă, o lacrimă, cum o să-i cadă, de-a lungul feţei, dintre pleoape, cu gustul unei limpezi ape sălcìi?…Sau dacă va să-şi sape, cu furie, un mormînt în cele două urechi, cu radicèle şi frunzăret?… Şi dacă,-n ele (în pîlnia lor aşijderi unei cochilii în bătaia lunei, – cînd, de pe limba-i, dă să zboare un putto,-n mai suavă boare), trimite-i-se-vor cuvinte, într-o căruţă de cuvinte, trasă, la rîndu-i, de cuvinte… Căruţă sau o caterincă din care se aude, fincă la ea rîşneşte grădinarul, un septuor şi,-aşijderi, fincă o-nvîrte, seara, grădinarul, din ea, ca dintr-o stropitoare, ţîşneşte,-n juru-i, apă, fincă ce este grădinarul, oare, dacă nu tocmai grădinarul cuvintelor – ce au nevoie ca nişte lujere de apă, ca şi de albii ce,-anevoie,-n căuşu-auzului se […]