TANDEM. Jocuri lacustre

Jocuri lacustre        Atît de-altcum, de neaproape-i e aşa-zisei Ştime-a-Apei                         aşa-numitul Ăl-din-Baltă?… Carele nu-i, nici el, din altă împărăţie, ci dintr-asta…   Cu care, preambulu-i basta, proìmiul, adică,-i gata.   Curioşi, cu toţii, dacă fata va fi, pînă la urmă,-n ghiol, victima – waw! – a unui viol (ascuns de multa bălărie) al insului cu pălărie de cowboy tras la şpiţ, pe cap, – uitară că picior de ţap avea pîrdalnicul, şi mutră de-mpieliţat şi mare cutră, că fornăia pe nări, ca briza, de fiară – că-i era vibriza, de luător cu anasîna, procletului fiindu-i mîna…   Aici, istoria se bifurcă pentru-a ne da puţin de furcă: să fi fost, oare, fata una dintr-alea?… Sînii ei ca luna, nu era sigur c-ar fi fost siliconaţi, căci n-avea rost printre năpîrci, brotaci şi oastea de-obleţi orbeţi la d’alde astea… Numai că firele-i de păr păreau netrase,-ntr-adevăr, prin orificiile duzei, fi’nd nişte şerpi ca ai Meduzei; iar ochii-i nu-i erau de groază măriţi, ci pentru-a-l îngrozi pe-acela care, într-o zi, ar ataca-o-n propria-i oază de stuf…   Că e aşa, vă jur, – dacă la stînga-împrejur imaginii comandă-i daţi, cum li se dă unor soldaţi, cei doi, ca-n cărţile de joc, […]