Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TANDEM. Jocuri lacustre
- 29-01-2014
- Nr. 708
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 16 Comentarii
Jocuri lacustre Atît de-altcum, de neaproape-i e aşa-zisei Ştime-a-Apei aşa-numitul Ăl-din-Baltă?… Carele nu-i, nici el, din altă împărăţie, ci dintr-asta… Cu care, preambulu-i basta, proìmiul, adică,-i gata. Curioşi, cu toţii, dacă fata va fi, pînă la urmă,-n ghiol, victima – waw! – a unui viol (ascuns de multa bălărie) al insului cu pălărie de cowboy tras la şpiţ, pe cap, – uitară că picior de ţap avea pîrdalnicul, şi mutră de-mpieliţat şi mare cutră, că fornăia pe nări, ca briza, de fiară – că-i era vibriza, de luător cu anasîna, procletului fiindu-i mîna… Aici, istoria se bifurcă pentru-a ne da puţin de furcă: să fi fost, oare, fata una dintr-alea?… Sînii ei ca luna, nu era sigur c-ar fi fost siliconaţi, căci n-avea rost printre năpîrci, brotaci şi oastea de-obleţi orbeţi la d’alde astea… Numai că firele-i de păr păreau netrase,-ntr-adevăr, prin orificiile duzei, fi’nd nişte şerpi ca ai Meduzei; iar ochii-i nu-i erau de groază măriţi, ci pentru-a-l îngrozi pe-acela care, într-o zi, ar ataca-o-n propria-i oază de stuf… Că e aşa, vă jur, – dacă la stînga-împrejur imaginii comandă-i daţi, cum li se dă unor soldaţi, cei doi, ca-n cărţile de joc, […]
In afara de traducerile „complete” – de la parintele Gala la Biblia Patriarhiei – dupa stiinta mea la traducerea Cartii lui Iov s-au incumetat doar Petru Cretzia si Domnia-voastra, maestre. Probabil e o nuca prea tare care poate fi sparta doar de o anumita cultura, filosofie a vietii si stare sufleteasca. Eu unul marturisesc ca inca nu suport sa citesc integral istoria Iov-esca. Interesant ca Ioan Alexandru a ales Cantarea Cantarilor ca s-o traduca – remarcabil (iar starea sufleteasca, probabil), iar Vasile Militaru s-a oprit doar la Psaltire (vorbesc de secolul XX, nu „cobor” pana la „La apa Vavilonului sezum si plansum”. Am avut privilegiul sa ajung de doua ori in chilia in care Sf. Ieronim a produs Vulgata, la doi pasi de pestera-iesle a Umilitei Nasteri. Probabil avea starea sufleteasca necesara traducerii TUTUROR cartzilor Cartzii. Oare ruperea de Lume era „cheia”?
În ciuda crâncenului său tragism, Cartea lui Iov are un fel de happy-end… De ce? Nu-i aici locul dezlegării tainei.
….e istoria lui Iov, asta e clar. Si e tragica CITITA LA ORICE VARSTA. Experienta mea de lector de multi ani al Ecleziastului imi arata ca aceasta CARTE a intelepciunii (in sensul in care Biblia este CARTEA) este perceputa de cititor in stransa dependenta de varsta lui. CANTAREA cea cu puii de caprioara pascand peintre crini ramane la fel perceputa pana la Marea Trecere, poate pentru ca Iubirea este etern-inshanjabila.
nu e (revin la nota anterioară) un op tragic. E, dacă vreţi, amar, foarte amar. Carte sapienţială,-n primul rând, într-însa nu e loc, să zicem, de tragicul Cărţii lui Iov. Aceasta nu-i un comentariu pe tema vanităţii lumii, ci un „roman” trăit, trăit pe viu, – pe viul plăgii leprei, bunăoară…
În rândul 3, – fără virgulă după „şi”.
NU TOŢI PSALMII AU „TRAGISMUL CARACTERISTIC ECLESIASTULUI”.
ACESTA E, MAI CURÂND, JUBILATORIU…
V-aş ruga, în rest, să luaţi o „pauză” şi, să-mi daţi, dacă se poate, pace!
Păstor mi-i Domnul, – de nimic
nu voi mai duce lipsă. El
mă paşte-n pajişti verzi, în tihnă,
tot El, la ape de odihnă
mă duce, – sufletu-mi, tot El,
mi-l face ca de copil mic;
pe drepte căi mă poartă, graţie
puternicului Nume-al Său.
Cât nu-Ţi cad, Doamne, în dizgraţie,
n-am a mă teme de vreun rău, –
chiar şi ajuns în toiul toamnei
târzii…
Toiagul greu al Tău,
cu care-mi moi cerbicea, Doamne,-i
o mângâiere şi-un îndemn.
De faţă cu-ăi ce doar cu ură
mă-nconjură, m-aşezi la masă,
mi-i plin cu-asupra de măsură
paharu,-n timp ce mă mirungi
pe cap cu sfântul untdelemn…
În casa-Ţi, Doamne, îs acasă
şi locui-o-voi ani lungi.
Un rafinat cititor al Psalmilor si un admirator dezinteresat al marilor Intelectuali, care inca n-a inteles ca dispretul fatza de propria tzara exprimat prin voluptuoase expresii de maidan nu este un semn de superioritate sau inteligentza sociala, ci, mult mai probabil, unul de incurabila inapoiere mentala si moral insanity.
Deoarece vad ca exista un semnatar in OC care a citit articolul Contributors al unuia dintre putzinii Intelectuali pe carre-i mai are rrrominika, articol care contzine celebra expresie „a umbla prin valea mortzii”, v-as intreba de ce domnia-voastra a tradus-o „ajuns in toiul toamnei tarzii”? E intr-adevar mai „soft” aceasta descriere a batranetzii, dar nu credetzi ca e mai lipsita de tragismul caracteristic Eclesiastului?
Scuturind fire de rumegus din nota de mai sus inainte de a o trimite la postare, au mai cazut si victime inocente …e.g. : ‘ inchegare de spatiu [si miscare] in bidimensionalitate’.
@Tatarca
Doamna (ma incredintez gazdei), mi-e placut sa vad ca jocuri neinterzise (inca) prin subsol pot duce si la ecou/rezonanta gratificant/a. Asa, un peisaj cu satyr devine, fie si fulgurant, unul cu centaur…
Năzdrăvanul bidiviu din basme e, după năzdrăvanul Călinescu, un vehicul ce dispune de două viteze: „ca vântul” şi „ca gândul”.
Tot din poveste: „cum sa te duc, stapane, ca vantul, ori ca gandul?”…”du-ma ca vantul…” A stiut el, eroul nostru, ce sa aleaga, ca uite ce face gandul si…vorba lui Ion Creanga, ne duce la… apa adanca; fermecator – Daniel StPaul
Vizionind, in durata, grafica Tandemului, mi se pare destul de transparent faptul ca si artistilor plastici li se (poate) aplica formula metaforelor obsedante si a mitului personal/miturilor personale (cum ar fi, ca mai sus ori ca in interventii precedente, “substanta” unor personaje interfata elementala -pamint,apa si, desigur, invizibilul aer-). Data fiind recurenta constitutiva a apei, ma viziteaza , inevitabil, si ideea specularitatii (cunoscuta si ca mise en abyme). In cazul mitului personal, specularitatea e translabila in autospecularitate, cu referire, in special, la autor, posibil, si la creatie. Teoriile mai noi ale lecturii, insa , introduc in ecuatie si o specularitate invizibila, nemanifesta prima vista: specularitatea “povestilor” pe care povestea auctoriala o invirtejeste in launtricitatea cititorului (reader response). Grafica/pictura, imagine statica, e esentialmente act de ‘suspendare a zborului’, incremenire, inchegare de spatiu in bidimensionalitate. Ori, iata ca zborul suspendat/suspendant e, in acelasi timp, angrenant. Ma aflu ‘cititor’ de imagine si de text si nu pot reprima inlantuirile, povesti care povestesc despre povesti, care… Jocul lacustru de mai sus e si un joc de flame de feu follet, spirite ce incearca sa razbata din mormintul care este o lectura fara reader response. Piciorul de tap cu copita biongulata in apa, ar putea fi emularea, competitiva, of course, a celor (doar) doua picioare de vaca pe care mama humulesteanului national le folosea ca sa inchege apa… tot asa cum privirea grozavelnica din ochi de stima/ondina/rusalca/ ar fi reactia la o disputa de ordin aletheic cu satyrul: (El) : -Minti de ingheta apa! (inchegarea apei, deci) si (Ea, protestind indignata superlativ) -Sint adevarul gol-golut!… (incremenirea in ‘absolut’)
La urma urmelor, o poveste pe care vintul paraclet (si generos) ar putea-o raspindi in tremur de frunze si ondulare de tulpini in oaza de stuf (le roseau qui soupire, ar zice ilustrul poet lacustru).
NB Libanez e, inutil sa specific, cel care aduce libatii…
…nu am fost prea departe cand am vazut schimbul de locuri/roluri in aceeasi balta; drept e ca ma cam gandisem la „vanatul/vanator”…(da’ si mai mult ma bucur de raspunsul pe care il primesc; voi trece in alta parte insemnarile despre asemenea bucurii, nefiind aici, presupun, loc pentru asemenea fapte)
Stimată Doamnă, am vrut să dau de înţeles numai atât: că, uneori, de la un punct încolo, călăul şi victima încep să semene unul cu altul.
Sau vânătorul, dacă vreţi, cu prada…
Pentru că tot aţi început citând din Blaga, închei (cu promisiunea să revin) transcriind dintr-un poem al său postum:
Sosit de undeva din dimineaţă,
se bate-acum la blestemata gârlă.
Cum seamănă în şea, luptând cu braţul,
el însuşi, Sfântul Gheorghe, c-o şopârlă!
Povestea naste din poveste, ca de fiecare data iti vine in ajutor o situatie care modifica situatia initiala, cum se spune intr-un limbaj de specialitate; de cele mai multe ori situatia „modificanta” este si salvatoare; aici „la stanga-imprejur” devine cheia – pentru miscare/modificare/salvare dintr-o situatie; numa’ ca ma pune pe ganduri schimbul asta de roluri/locuri, in aceeasi balta; se gaseste, vezi bine, o salvare prin „oaza de stuf”, imi zic…