TANDEM. Justiţie

Justiţie     Zeiţa oarbă, fără pată, de pe fronton, şi-ntraripată, cu spada,-n dreapta – a Justiţiei, căci e-al Palatului Justiţiei frontonul alb cu,-ntruchipată Dreptatea oarbă, fără pată, palatu-n care stă pe tron slujbaşul celei din fronton, unul din domnii preşedinţi de tribunal sau de seansă ce, iată, ţine strîns în dinţi (ca p’ultima dreptăţii şansă) balanţa dreaptă a Justiţiei, căci e-a Palatului Justiţiei balanţa dreaptă şi (în mîna dreaptă a celui ce, cu mîna stîngă, apasă Codul) coada ciocanului de lemn – corvoada căruia (cînd se dă, solemn, verdictul) să izbească-n lemn, în locul pumnului greu, este al pumnului celui de peste toţi ceilalţi: cu perucă albă, în robă cu paspoal din albă hermină, cum au numai regii, şi alb jabou – căci omul legii, omul dreptăţii şi-al justiţiei, omul Palatului Justiţiei are de dat, sever, verdicte dictate,-n funcţie de delicte, de litera şi duhul legii, de spiritul şi buchea legii, a legii mai presus de care (cum se învaţă prin colegii şi cum o ştie fiecare) nu-i nimeni – cu excepţia legii, a legii înseşi, care-i EU.   Aşa s’ ne-ajute D-zeu!