Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TANDEM. Menajeria menajerei
- 23-10-2015
- Nr. 795
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 8 Comentarii
Menajeria menajerei Această amplă menajeră pare să fie o mejeră, ca-n Die Verblendung*, a lui Kien, căruia-i schimbă viaţa-n chin, după ce-i şterge, vraf cu vraf, cu cârpa, cărţile de praf, pân’ ce, din vârf până-n podele, praful alege-se de ele – iar Kien, din mare sinolog, ajunge un asin olog. Numai că dacă Doktor Peter Kien s-ar fi ocupat de Schmetter- lingspuppen, Vögel, Bibern, Krebse, Chamäleons, Fischleiche, Mäuse, Frösche & alte mari pedepse aduse, prin Prorocul Moise, de către Domnul, în Eghipt, atunci şi ampla-i menajeră – cu damf de fiert sau iz de fript, avea a fi o etajeră, un tabernacol sau un raft de exponate-ale Ştiinţei Naturii: Naturwissenschaft. Or, dragi văzând că i-s fiinţei acesteia şi, cercuri-cercuri, dihănii,-n juru-i, se tot strâng, nu-i greu s-o iei drept Sfânta Miercuri, dar trebuie să fii nătâng ca să nu vezi că-i dintr-alt basm, de sub alt cer cu un alt rai, că locuieşte pe Erasm- von-Roterdam, la 103**; şi nu se ştie ce connubiu îi umflă burta pe sub şorţ, când broasca verde şi un peşte-i au grija albului marsupiu al ei, iar limba-i, din marsupiu, ţâşnind ca arcul, te lipeşte, – nemaiavând, să scapi, vreun sorţ, […]
E, poate, hazardat sa echivalezi muzica pe care Bergman (si-)a ales-o pentru coloana sonora in(tr-unele dintre) filmele sale cu gustul personal al omului Bergman; e posibil, probabil, sa-i fi facut placere a-l asculta pe Mahler, cu sigurantsa insa il asculta pe Mahler cel nunatsat, divers si inventiv, nu doar pe cel din vreun Adagietto ori Ruhevoll ce par fin de siècle. Eu imi asum riscul sa cred ca banda sonora* din Sarabanda , film testamentar (chiar daca pentru tv, e Bergman meilleur cru), da seama, citusi de putin , de gustul lui muzical, gustul pentru un tip interpretativ, mai ales. In fiece an imi petrec doua-trei dupamieze reascultind muzicile din Sarabanda. Graitor imi pare Scherzo-ul din a 9-a lui Bruckner, interpretat de Blomstedt; acelasi scherzo, de-l asculti cu Celibidache, e un alt riu, alt relief , alta curgere (interpretarea integrala a simfoniei de catre Celi, e, de-altfel, cu vreo 20 de minute mai lunga). Bergman prefera tonusul, nervozitatea controlata, poate chiar trepidatia ; in Herbstsonate, pianista isi “dadaceste” fiica matura ca Chopin-ul din preludiu nu e maladiv ori melancolic, ci demn viril, cam asa ceva.
@lucid à propos de “amurg,” cercat-ati Vier letzte Lieder (voce si orchestra) ale lui Strauss? (Richard)
* pe imdb , la „Saraband”, sint mentionate piesele din Sound Track
Intr-adevar, stranie – pentru mine – atractia lui Bergman, mai ales batran, pentru muzica lui Mahler, care mi s-a parut intotdeauna de o tristete de amurg (de viatza). Parca in Morte a Venezia Mahler e mai „la locul lui” cu Visconti si Dirk Bogarde.
Eu, cu cat acumulez anii, ma simt mult mai simbiotic cu Mozart, desi, Constanze a lui e oarecum precursoarea Almei M, via Clara Schumann.
din câte știu eu, Ingmar Bergman asculta cu placere Mahler
)oare nu se simte si din fimele sale?)
Si daca menajera nu e Alma Mater ci e Alma Mahler?
revărsate din polonicul plin cu lapte
chiar dacă stie că e dintr-un alt basm
fiindu-i drag Canetti ajuns printre fiorduri unde poveștile copilăriei isi păstrează farmecul misterios, privește mirat si oarecum surprins la supa albă din vasullegat de-al menajerei brâu, se întreabă dacă Alma îi va da Emmei. sa guste din grija menajerei
privește calm in jur : se aude si se simte încă o sonată de toamnă (bănățeană)
constatare fara incantare!
se zareste o cana maaare cu lapte
e doar constatare
Daca grafica reuseste in imediat transparentsa bestiarului “la purtator” (preponderant miniatural, cu exceptia unui ventral vestigiu rechinos preschimbat in sort –marsupiu), o izbinda cel putin la fel de meritorie imi pare aceea- fie ea oblic-ironic-grotesca- de a ilustra o abstractiune : conceptul de “open-mindedness” acolo unde concretetea perceptiei directe e a unei creponate minti literalmente deschise.
Pe de alta parte, spiritul literei/literelor m-a purtat spre o relatie cu potential promitator ( in plan fictional, desigur), pornind de la ideea pe versuri lansata: a menajerei cu “academia”. Citiva profesori de literar-artistica referinta (Unrat , Kien, Borg –cesta in bergmanienii Fragi salbatici- ofera prilej de manej al menajerelor, ba, poate, chiar de management al manejului menajeresc ce , sub o privire negrabita, are sansa de a deveni chiar captivant (de-ar fi sa incepem chiar cu numele impricinatelor :Rosa Frölich, desigur, mai putin menajera decit “altceva”, Therese Krummholz si d-ra Agda –scandinav pentru Agatha). Cu toate acestea, preferintsa mea in materie e imaginea candorii, sa zicem “autodidacte” (aici ar trebui sa fiu mult mai subtil…) acel coeur simple, Félicité de flaubertiana pomenire. Oarecum ei ii asociez descoperirea, la o virsta fragezioara, a nelinistilor “metafizice”, a valuriririlor spiritului unei metodice tentative de autodepasire pulsind in launtricitatea Gospodinei. Dus de mina de o aproape domnisoara sora-mea la tirgul saptaminal ca sa fiu inzestrat cu o pereche de sandulute, in vecinatatea tarabei cu incaltari pentru copilasi fluturau pe sfori petece de pinza alba pe care erau imprimate , in rosu sau albastru, contururi de subiecte mai mult sau mai putin casnice. Acestea, impreuna cu legende/textulete aferente, urmau a fi brodate cu ibrisin spre a-si implini un destin paretar, cel mai adesea pe linga vreo masina de gatit. Un asemenea imprimat inchipuia conturul unei versiuni feminine investmintata, totusi, a Ganditorului lui Rodin. Nu i-am dat pace sora-mii pina nu mi-a citit inscriptia de deasupra Ganditoarei si catrenul de dedesubt (mantra, motto, blazon, cum le vad azi). Arcul de deasupra era inscrisul: BUNA GOSPODINA; “versurile” de dedesubt transliterau drama launtrica : Stau si ma gindesc/Ce sa gatesc oare/sa nu fie scump tare/ Ci bun la mincare/… (cred ca in original era: “si bun la mincare” ). Nici n-am sfirsit bine a asterne istorisirea ca mi-a rasunat vocea impunatoare a d-rei Agda: „La virsta noastra ar trebui sa stim cum sa ne purtam”.