Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TANDEM. Mimetism
- 04-10-2013
- Nr. 693
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 5 Comentarii
Mimetism Dacă motanul cărturar (ceea ce nu-i un lucru rar, de vreme ce, în călimară-şi poate vîrî oricînd şi iarăşi ditamai coada şi, cu ea, să scrie, pe-orice coală vrea, cu stropi şi dungi de-abecedar), dacă motanul, aşadar, se cheamă Murr, Motanul Murr, cu blană moale de samur, şi cu ocheţi, pe ochi, cocheţi, torcînd cu gîndul la Mismis care-i apare şi în vis, dar nu-i aude,-adesea, plînsu’; motanul, deci, al cărui aer aduce mult cu-al lui stăpîn-su (în macferlanu-i Biedermaier şi, în repaos, lîngă dînsu’, pentru cînd iese să-şi ia prînzu’, un beţişor de promenadă cu cioc de pasăre de pradă, – bun nu doar să-l învîrţi prin aer, cochet, dar şi în caz de-ncaier), stăpîn-su, aşadar, ce parcă s-ar apuca, şi el, să toarcă, semiadormit cu cloroform sub impozantu-i haut de forme, şi cu un ornic cu brăţară, pe masă (care,-ntr-altă ţară şi-alt ev, avea să-i fie,-n dar, dat lui Santos-Dumont de dl Cartier…); motanul, aşadar, ce-şi doarme-ndeaievea somnul, nu ca stăpîn-su, ce cu ochii întredeschişi, sub arc de gene umbratice, visează nu ştiu ce perechi groteşti, în rochii de bal şi pălării cu pene exotice de marabu, iar domnii cu figuri obscene salută galeşul fru-fru […]
Domnului Serban Foarta
Imi vine sa ma uit in spate , avind impresia ca nu mie mi se adreseaza flatanta apreciere si, mai ales, magulitorul context care, de-altfel, ma si pun in incurcatura (nu stiu cu ce au pacatuit cei evocati ca sa ma sufere prin preajma-le ; diafanitatea fiintelor lor de azi ma face sa cred nici macar nu m-ar putea folosi la golitul scrumelnitelor ori la stersul prafului de pe incaltari). La intrebarea-va, de ordin general, prezum, nu stiu ce sa va raspund si, de-altfel, trimiterile pe care le faceti la cei in drept cu-adevarat par a arata ca aveti, totusi, “oarescari” idei in speta. Insemnarile pe care le astern raspund adesea modului in care ma interpeleaza o lectura, revelatiile ori re/intilnirile pe care ea mi le procura; nu-mi cunosc daruri de (auto)psihanalist dar, daca ar fi sa caut resortul expresiei in care mi se investminteaza gindurile azi, as putea “inculpa” dorinta de jucausenie supravietuitoare a unei copilarii cam vitregita de jucarii (nu neaparat si de jocuri…) Si, da, mult mi-as dori sa re/citesc citeunele, dar, pe unde ma aflu, biblioteca pe care am lasat-o in urma (si care nu stiu ce-a devenit) precum si carti romanesti, in genere, nu prea isi gasesc drumul. Multumesc pentru mica revarsare calinesciana, bonus la darnicia Tandemului.
Stimate domnule StPaul, sunteţi un adevărat maestru al enumeraţiei (erudite).
V-aş pune întrebarea (pe care mi-o pun şi mie) de unde farmecul enumeraţiei, – figură retorică, în aparenţă, fadă şi banală?!
(Re)citiţi, vă rog, eseul lui Petru Creţia, „Cununa palatină” (cf. EPOS ŞI LOGOS, Ed. Univers, 1981, pp. 80-87), care nu e „decât” o lungă enumerare doctă a „subiectelor” epigramelor helene.
Un alt maestru al enumeraţiei ar fi, ex. g., J.-L. Borges.
Iată,în fine, şi finele eseului „Carlo Goldoni” al lui G. Călinescu („Scriitori români”, ELU, 1967, pp. 274-304): „De aceea îl văd pe cordialul Carlo Goldoni plimbându-se la Liston, prin faţa elegantei Logetta a lui Sansovino, cu tricoul [sic, – în loc de tricornul!] pe cap şi cu bastonul uşor îndepărtat de trup împreună cu contele Carlo Gozzi, urmaţi de oameni vii şi de fantasme, de Don Marzio, cavalerul de Ripafratta, Tita-Nane şi Tofolo, Pantalone, Brighella, Tartaglia, principi chinezi şi indieni, cerbi, corbi şi balauri.”
Hazardul (ori, poate, hazardul metodic) le potriveste uneori in mod ciudat; la zile doar dupa ce pomenisem prin subsoluri Soft niste memorii asinide (care nu aveau cum sa nu convie un antecesor germanic –si pe care l-am tinut la usa ca nu cumva sa i se ia maruntului equid binemeritata aureola dindu-i-se, la schimb, o gloriola-) ma vad martor memoriei feline rediviva . Mais un jour sans crier gare Elles vous reviennent en mémoire… Privind felina carturara intinsa (lenesa) pe canapeaua paginilor cartii, mi-am amintit si de o fosta colega Eta (ajunsa, fara voia ei , domnisoara Hoffmann …) dar si de o scena dintr-un recent film (facut in Japonia, cu actori japonezi) al iranianului Kiarostami : o atragatoare studenta, cu ” indeletniciri …paralele” , incearca sa-si intretina mai virstnicul interlocutor (film cu subtitrare in franceza): -”Quel est le point commun entre une femme et un livre ? ” – ”… ?! ”-Vous ne savez pas ? ” ”-Non, dites-le moi” ”-Ah, non, c’est trop gênant…” Si a ramas asa, in suspans… Dar care e, totusi, punctul comun intre felina si carte ? Cum punctul e tridimensional, in mod evident, punctul comun e un spatiu. Spatiu felin dar si velin. Care e durata spatiului? Poate fi, bunaoara, aceea care duce de la il penseroso con il gatto la Dama s sobacikoy, de la o punguta cu doi galbini la cintecul galinaceu brincusian. Recapitulind, in citeva rinduri, am adunat memoria asinida, cea felin/fellinian-velina, un catel de companie si cucosul . Ceva imi spune ca si (fosta) domnisoara Eta si Hoffmann ar privi cu bunainvoire, si s-ar lasa absorbiti cu reticente minime in, spatiul musical al celor patru Bremer Stadtmusikanten.
Stimată Mihaela F., nu ştiu cum să vă mulţumesc pentru atât de pertinentul comentariu cu care ne onoraţi, pe Tudor şi pe mine. Nu o dată, comentariile acestea sunt cam inadecvate, cam „pe lângă”, nesupunându-se, vorba lui G. Ibrăileanu, „la obiect”.
Or, al Dvs se pliază (aş spune: fără rest) pe grafică şi poezia aferentă. El strânge într-un singur mare ghem „firele” acestor doua texte sau texturi (cu accentul, evident, pe „u”), – care aduce cu motanul ghemuit pe filele bucoavei hoffmanniene… Mai rar, un comentariu atât de empatic şi sagace. Încă o dată, multe mulţumiri.
Draga domnule Serban Foarta,
ca de obicei Tandemul dumneavoastra si al domnului Tudor Banus este ca un fir al Ariadnei, caci iata, de il vei urma, ajungi la povestea care ar suna cam asa: „Lebensansichten des Katers Murr“. Motanul nostru carturar, un „homme de lettres“, se va fi odihni satisfacut in acest desen, tocmai dupa ce scrisese primele randuri „Cu siguranta si delasarea unui geniu creator, ofer aici lumii biografia mea, din care se va putea invata, cum sa devii un mare Motan“ (traducere proprie). Si pare-se ca Motanul Murr asculta Piano Concerto No. 22 Es-Dur- al acestui Deus Musicae, Amadeus. Pe celalalt motan nu-l vad- si nu ma gandesc la “der gestiefelte Kater”, ce-i va fi fost inspiratie- ci la rivalul lui Murr, der Kater Muzius. El o fi scultand, torcand pe undeva, Sibelius (ignorati de dragul jocului imaginativ faptul ca Amadeus si Sibelius sunt despartiti de ani multi). Si-amandoi o viseaza pe Miesmies..
Iata ca datorita dumneavoastra- artei dumneavostre minunate de povestitor, cu umor, in rama desenului domnului Tudor Banus, l-am reintalnit astazi pe minunatul povestitor E.T. A. Hoffmann.
Va multumesc amandurora! Ganduri bune..
Mihaela F.