TANDEM. RUBEDO

RUBEDO    El are două caturi, care  au o odaie fiecare,  ziua stă-n cea dintîi; a doua  ar fi un turn de fildeş: „roua  caratelor“ lunare l-ar  scălda-n argintu-i tutelar,  în faptul nopţii fără nor;  tot ea ar fi şi athanor,  atunci cînd e magistru-n ars  spagyrica, – după ce-a ars  el însuşi, zilnic, ca un ster  de lemn uscat, întru mister,  întru misterul ce-i e credo  al transmutaţiei din nigredo,  din ce era ignobil plumb,  în bulgăre de aur scump.  De-a lungul zilei, e apter  şi locuieşte la parter,  unde cu, îndeobşte, teamă  răspunde la mobil, sau cheamă  timid, – căci capătul advers  îi poate fi, oricînd, advers… Acolo, bate-n tastatură,  cu-o furie aducînd a ură,  ce-i cere emisfera stîngă:  A4-ri ce-are să le strîngă,  apoi, de pe podele, după  ce-un printer, fără să le rupă,  scuipatu-le-a pe jos, încît  stetocefalul hotărît  să nu mai ţopăie ca vrabia  pe taste, o s-agite sabia  (ce se vădeşte doar un pager,  a fi, cu-antena scoasă…)                                  „Deger,  îşi zice el, în, anerotic,  acest congelator birotic!“;  şi iată-l cum, urcînd o treaptă,  reintră-n emisfera dreaptă  (căci stîng şi drept – trebuie spus –  una-s, aici, cu jos şi sus!).  În reverie, cum […]