TANDEM. Scriticul & Anartistul

Scriticul & Anartistul         Ceea ce-i leagă nu e cearta asupra artei – e chiar arta, sau ceea ce e, pentru casta lor pseudorebelă, asta, – fi’nd mult de cînd un urinoar scandaliza (cum, altădată, un nud de-alde Manet, Renoir & Comp); şi care de cînd, iată,   stă-n Bloomington, în Art Museum, sub denumirea de Fîntînă (în însăşi clipa-n care scriem), va fi ajuns chiar o fîntînă din care, la nevoie, poţi să te adăpi… Altă fîntînă ar fi, dintre artiştii toţi (mai puţin Jean de La Fontaine*), cel ce se cheamă chiar Fontana, Lucio Fontana, zis «Fontana di Luce», – care, cu scalpelul (ce-i va fi-nlocuit penelul), crestează pînzele la ten (cum vede-se în cea din rama din dreapta jos), – sau precum insul din stînga, cel care, cu lama,-n dreptul genunchilor, blugìnsul şi-l taie, el sau scumpa firmă care-l răsfaţă şi confirmă. Ce va fi fost, însă, un risc pentru Duchamp (ne,-ncă, bonzul muzeului bloomingtonian, – cum nici cînd izbăvise bronzul artistului postnewtonian, Brâncuşi, de vamă şi de fisc), e, azi, un business cu resurse multiple: burse, nurse, curse aeriene, croaziere, cocteiluri…  „Artele rămase în urmă cu o-ntîrziere de veacuri, ce-şi mai spun «frumoase», […]