TANDEM. Situaţie delicată (şi bilinguă)
- 17-01-2014
- Nr. 706
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 19 Comentarii
Situaţie delicată (şi bilinguă) „Par délicatesse J’ai perdu ma vie.“ Rimbaud Ein Mann und seine Frau, in Essen, haben nicht mehr Delikatessen: Kaviar, Lachs, Kokosnuss, zu essen. Un domn şi biata lui metresă-n etate, – o delicatesă,-n raft, nu mai văd în urbea Essen. Vitrina are izuri rînce- de,-n timp ce doamna scoate scînce- te, neavînd ce să mănînce: Kaviar, Lachs, Trüffeln, Kokosnuss,– pentru că nuci de cocos nu-s, nici icre de nisetru rus, nici trufe, nici saumon fumé, nici trufandale… Nu mai e nici, baremi, un marron glacé. Für unser Kätzchen, der Genuss ein Fink ist; wie aus einem Guss lauert es ihm still bis zum Schluss und diebisch auf… Pentru-o contesă de Àngora, delicatesă e-un pui – pe care, ca o piesă din tuci de imobilă, ea-l pîndeşte, hoaţa, pînă a-l mînca aproape integral. Das Kätzchen, liebes Kätzchen (dessen Land Holland ist), – Delikatessen (z. B. Finken) hat zu fressen. Doar domnul ca şi cea,-ntr-o fesă,-n flancu-i stîng, stînd, – delicatesă,-n van, caută în burgul Essen.
Interesanta „sincronizarea” scriitorilor nostri cu Europa. Eminescu (de Alecsandri nu putem vorbi) era contemporan cu Baudelaire si….nimic! Poate era prea mult de cultura germana, dar nici pe Hoelderlin nu-l prea gasim la el. Ceva-ceva urme baudelaire-iene se pot detecta cred la Macedonski. Blaga e primul care e „sincronic” – dam de Rilke la el in multe poezii. Peste decenii, si in unele romane (citadine) ale lui Marin Preda il „intalnim” pe Faulkner (cred ca il citise in franceza). Nu cred ca e un pacat, ci mai degraba dovada conectarii alor nostri la marea literatura.
Ca să rămânem la „Motanii” lui Baudelaire, din care am tradus mai multe poezii, iată-i pe cei mai cunoscuţi (respectiv cunoscute):
PISICILE
Amanţii-ardenţi şi,-aşijderi, savanţii riguroşi
Au una şi aceeaşi iubire, către anii
Lor copţi, pentru, orgoliu-al căminului, motanii
Robuşti şi galeşi, – casnici, ca ei, şi friguroşi.
Tăcerea şi oroarea tenebrelor o vor
Aceşti soţi ai ştiinţei şi-ai voluptăţii, – negru’
Ereb, în fiecare,-ar avea un cal funebru,
De s-ar lăsa, în hăţuri cuprins, grumazu’ lor.
Regala lor visare-ndelungă e asemeni
Aceleia în care se-afundă sfincşii gemeni
Ce par că dorm pe labe,-n pustia fără chip;
Le scapără a vrajă fertilele lor şale,
Au fire,-n ochi, de aur, precum un fin nisip,
Ce le-nstelează mistic pupilele ovale.
Am tradus şi parafraza lui Perec, transpunerea, adică, a poemei în versuri fără niciun „e” (drept pentru care CharlEs BaudElairE devine „un fiu adoptiv al Comandantului Aupick”!):
MOTANII NOŞTRI
Amanţi cu flamă-n inimi, savanţi cu puls glacial,
Iubim, când calcă ţanţoş sau torc făcuţi covrig,
Şi viguroşi, şi tandri, motanii,-orgoliu al
Tripourilor proprii, în cari lor nu li-i frig.
Amic bun al Ştiinţii Hazlii şi crai suav,
Motanu-şi află tihna, la umbră, după prânz,
Ţi-ai fi făcut dintr-însul, o, Styx, un mândru mânz,
Dacă, dintr-însul, Pluto, şi-ar fi făcut un sclav.
Aidoma-i motanul unui gigantic Sfinx
Trufaş, într-o Sahară uitată somnolând,
Şi visu-atotuitării-i în ochii ăstui linx:
În blana-i caldă-i magic influxul, dacă, blând,
Îl mângâi, şi un aur i-aprinzi, ca-ntr-un opal,
În nictitantu-i iris, divin şi triumfal.
Merita sa perseverati, maestre, sigur mai puteti da si altele. Nu mai zic de „pioches et des sondes” ca mi-aduc aminte de Rosia Montana si etern-combativul Gutza si a sa carte si ma enervez inainte de culcare.
Flori multe n-au cum să-şi destaine
Parfumu-n şoapta unei taine,
În solitudinile-amare.
Erratum. Ultimul vers al prmei terţine:
În noaptea humei, tot mai mare…
O simplă tentativă, fără prea mari pretenţii, făcută într-o doară:
Dorm giuvaeruri fără preţ
Întru uitare şi dispreţ,
În bezna humei, tot mai mare;
Sunt flori ce n-au cui să-şi destaine
Parfumele ca nişte taine
În solitudinile-amare.
Splendida „traducerea” motanului. Baudelaire era amorezat de feline: pisici si creole, de gustibus….
Va astept cu un volum similar cu cel despre Rilke, maestre. Tare curios sunt cum ar suna in interpretare „s.forzesca” ghinonul mauditului poet:
Maint joyau dort enseveli
Dans les ténèbres et l’oubli,
Bien loin des pioches et des sondes;
Mainte fleur épanche à regret
Son parfum doux comme un secret
Dans les solitudes profondes.
domnului Serban Foarta
Offerenda , integral (si cu dedicatie), saurait-on souhaiter mieux? Gratitudine.
Stimate domnule StPaul, vă mulţumesc pentru frumoasele cuvinte, – care mă fac să „supraetajez”, ca în originalul franţuzesc (şi ca, fireşte,-n florilegiul amintit), traducerea-mi din Charles Baudelaire, cu strofele dintâi ale poemei:
Firesc, de parcă am fi rude,
La mine-n creier, un motan
Se plimbă tandru, de vre-un an.
Când miaună, abia se-aude,
Atât de dulce şi discret
E timbru-i; însă,-n vocea-i, câtă
Vigoare, când i se-ntărâtă!
Acesta-i farmecu-i secret.
Perlat şi amplu, glasu-i propriu
În cel mai neumblat străfund,
Mă umple ca un vers profund
Şi mă îmbată ca un opiu.
Mi-adoarme orice negru gând,
Extazele, în el, sunt toate;
Fără cuvânt, lungi fraze poate
Să-ngâne, aspru sau mai blând.
Nu ştiu să-mi facă să răsune
Mai nobil inima un alt
Arcuş, când, lin sau în tresalt,
Mi-l luneci îndelung pe strune,
Decât o face propriu-ţi zvon,
Serafică felină stranie,
Ce, ca-ntr-un înger fără ani, e
Subtil, pe cât de multison.
Domnului Serban Foarta
Cind felinul e mai ponderal (leonin, ca sa specific), one can finally call him by his MANE…
La vremi cam secetoase in bucurii (toate ordinele de marime), mi-a fost bucuria zilei sa vad/aud cit de implinit suna versul baudelairian pre limba noastra (si cit de mult a dumneavoastra !) Merci.
In ordine de idei felina, dar in registru cu totul diferit, propuneri pisico-logice grafice ale belgianului (parizian?) Philippe Geluck la:
https://www.google.ca/search?q=le+chat+caricature+geluck&espv=210&es_sm=93&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=4VzdUqutAcah2gW57IHADg&ved=0CDgQsAQ&biw=1264&bih=615
Stimate domnule StPaul, am publicat, acum vreo şase ani, la Ed. Humanitas, un florilegiu: „Mic tratat de pisicologie” (Bucăţi feline în felii, strânse la un loc de Ş. F.), – în care, la loc de cinste, figurează, pe lângă T.S. Eliot, Baudelaire, marele, dacă vreţi, pisicolatru (adică: latru ca pisica :-):
În olmul ce-l emană bruna
Şi blonda-i blană recunosc,
După ce-o mângâi vag, un mosc
Cu boare dulce ca niciuna.
E duhul locului şi-al meu:
Domneşte, judecă, inspiră
Tot ceea ce,-mprejur, respiră;
E, poate,-o zână, sau un zeu?
Când ochii mei spre-această dragă
Făptură, ca, de un magnet,
Atraşi, se-ntorc şi, tot mai net,
Scrutează sinea mea întreagă,
Văd cu uimire de copil
O flamă care-i arde-n, pale,
Pupilele-i, ca vii opale,
Ce mă contemplă imobil.
Regret că tre’ s’vă contrazic: par, – dar nu sunt gurmand. E pentru ce nu ştiu, de altfel, dacă există,-n Timişoara, patiseria Paul… Păcat!
(Oricum, Dl SaintPaul e, în materie, mai bine aprovizionat decât o sută de patiserii 🙂
… A Cat’s entitled to expect
These evidences of respect.
And so in time you reach your aim,
And finally call him by his NAME.
Sper ca-mi permiteti, draga domnule Foarta, sa transcriu (cu diacritice, fireste) din cartea dv. Caragialeta bis (aparuta in 2002 la ed. Brumar) o parafraza in versuri a unei schite de Caragiale, pe o aceesi tema – cu specificarea ca, pe atunci, liberalii, considerati de stanga se chemau „rosii”, iar conservatorii – „ciocoi”…
POLITICĂ ŞI DELICATEŢE
Ideală, clima,
pentru ospeţi:
icri moiu prima,
stridii prospeţi,
camembert, langustă,
ananasu
(tot ce se degustă
când cu nasu,
când cu ochii, care
se tot plimbă,
pe-o aşa mâncare,
ca o limbă,
într-un lent periplu
fără saţiu),
curaçao triplu-
sec (în spaţiu’
ce atrage crema
naţiunii
datorită ema-
naţiunii
rafturilor pline
de producte),
sticle opaline,
rare fructe,
Pommery, şampanie
extra, pentru
domnii, în campanie,
de la centru,
liberali, fireşte…
Negustorul,
dacă nu-i doreşte,
trage storul,
ca să n-aibi la masă
bucurie, —
fincă ţine-n casă,
cu chirie,
până s-o alege,
un ciocoiu
pus pe, se-nţelege,
icri moiu
şi somonu ca o
buză roză,
başca curaçao
’n orice doză,
care i se cară
din locandă,
ca să facă,-n ţară,
propagandă!
„Roşii”-l boicotează
pe băcanu
care nu-i votează,
mitocanu,
nici le ţine hangu, —
până-i intră
însăşi madam Iancu
în incintă,
soaţa unui „roşu”,
ins de soiu,
ce-şi ticseşte coşu:
icri moiu,
stridii, ananasu
cât gutuia
(care nu-i de nasu
fitecuia, —
ce,-n bodega doldo-
ra, se-afumă
cu pelin şi moldo-
vlahă spumă,
ce se bea cu ţoiu
sau cinzeacu,
şi cu icri moiu
de… cosacu),
un flacon de triplu,
sticle (şase)
de şampanie,-n ţiplu
sau mătase,
başca, vie încă,
o langustă,
care se mănâncă
fără crustă,
cleşti şi lungi musteţe…
Asta-i piaţa:
din delicateţe
nu-ţi pierzi viaţa!
Gerontofil (au ba), poti fi (sau nu) compatissant, martor stind declinului (si) dietetic al cuplului picturat. Si inca, pofta lui paleste usor comparind-o cu o, de-acum, canonica lista delicatsesca: (A CAT IS NOT A DOG.)/And you might now and then supply/Some caviar (coincidentsa!), or Strassburg Pie,/Some potted grouse, or salmon paste–/He’s sure to have his personal taste./(I know a Cat, who makes a habit/Of eating nothing else but rabbit,/And when he’s finished, licks his paws/So’s not to waste the onion sauce) . Si, à propos, contesa angoreza ar putea fi tentata (ce stim noi despre abisalul pisicilor?) a se aburca putintel in arborele genealogic, caci desenatorul o inzestreaza cu o tigratura, well, mint a macska farka…
Stiu insa de unii care, nefiind egipteni antíci, fac din patrupedul felin objet (vai!) du désir, divinitate ( Peut-être est-il fée, est-il dieu ?) ce risipeste liberal cantitati de efluvii feline coplesitoare, vocale, olfactive, dind masura magnetismului pisicesc. : Quand mes yeux, vers ce chat que j’aime/ Tirés comme par un aimant/Se retournent docilement/Et que je regarde en moi-même/Je vois avec étonnement/Le feu de ses prunelles pâles,/Clairs fanaux, vivantes opales…/
Nu am stire daca domnul Banus va fi fost avut un model desenindu-l pe domnul cel delicatessenless (eng.), dar mie imaginea mi-l evoca pe inoubliabilul Krank ( Daniel Emilfork), al lui Jean Pierre Jeunet care ne-a dat, printre altele, nu mai putin de neuitatul film Delicatessen.
…maestre, marturisesc ca nu mi-a placut niciodata sparanghelui fie si fiert cu unt (precum o Lady rubiconda intr-o schitza din tinerete a lui Maugham), dar lachsfilet-ul……
Pentru delicatesele frantzuze va recomand patiseria Paul – cred ca aveti si la Temesvar una – in special ale sale colorate „macaroane” cu migdale – nu sunt mai prejos ca la Paris.
De gustibus… Nu?!
…..sunt „bilingue”: DeliCatesseN. Eu unul, cunoscand oarecum Nemtzia asi fi inlocuit nuca de cocos cu Spargel-ul, dar era mai greu cu rima la nisterul rus, desi si nemtzii stiu ca nisterul persan e cel mai fain. Iar pisica fiind ankareza nu deranja alaturi un peste iranian.
Fie şi când nu este comestibil, castanul e un arbore, prin foşnet, prin umbră şi prin taină, generos: „Qu’il fera beau ce soir sous les grands marronniers…” (Beaumarchais, „Le mariage de Figaro”, Acte 4, Scène 3) – E ceea ce citează, fără să indice, însă, sursa, Mateiu I. Caragiale, întru elogiul „veacului francez”, al „dulcii molimi” amoroase: „era atât de frumos seara sub castanii înalţi”!
Numai pentru cine chiar stie ce faine sunt sunt castanele acelea. Cine stie, cunoaste…