TANDEM. Trepte
- 09-10-2015
- Nr. 793
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 5 Comentarii
Trepte Dacă te-mbarci, imbold o să ai din partea lui Giuseppe Arcimboldo, care din cartea lui face, prin pars toto, un bi-bli-o-te-car întreg… Un Greta Oto e fluturele rar al cărţii vagi prin ale cărei coli poţi vedea, dacă le ţii în zare, precum printr-o perdea de tulle, imagini pale, sau ce ţi se năzare şi nu s-ar prea cădea – când foile adie, iar tu le ai drept trepte, şi-o enciclopedie, sub paşi orbi, cu precepte, te-aşteaptă să o sui cu-un fel de febră calmă (de care,-n stare, nu-i mai nimeni), – cu, în palmă, ca Prinţul Danemarcei, de prin ticsite stocuri de cărţi, cea care-i ghid spre locu,-n port, al arcei cu proră exoftalmă, a păsării Athenei, cea căreia antene-i sunt cele două smocuri de strajă-n colţu-a doi ochi ce nu i se-nchid, pe când plaivaz sau pană îi fumegă de-ardoare, – lumina, însă,-i doare, a zilei, ca o rană…
Vă mulţumim…
Ca in anii cei de clorofila ai paradisului copilaresc cu iubire de imagini, si azi ma atinge un freamat cind in vreo ilustratie imi rasare o carte (ori carti). Ca si-atunci creste intrebarea: Oare ce se povesteste in cartea/ cartile cu pricina? (era greu de obtinut, in vremile celea, un raspuns multumitor cind cartea era, sa zicem, Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica… a unui premiant frate mai mare) . Azi, din ne/fericire, stiu ca inainte chiar de a fi carti, cuvintele pot fi povesti. Treapta si tanzactia ar putea fi rude apropiate… (cu ascendentsa ultima in trans- si jacio,- ere). Aliante, mosteniri… In imaginea de mai sus (un homo scriptor, ori lector, ori pictor) , gradus ad Parnassum -un Parnas aidoma “tintei” palatului in trepte al lui Borobudur (numele asta inseamna, cica, “tainica revelatie”); heraldica buha a intelepciunii are panache un codex , si, ce e pana, e si para (plume of fire, zic englishii). Tot ea (bubo, bubonis), insa, ne-a lasat, prin Ambroise Paré, spaime epidemiologice (“Bubo, ainsi nommé parce que les apostumes qui viennent es cavités des aines et aiscelles des malades, y sont cachées, comme le hibou es creux des arbres”). O va fi ascinzind omul gradual catre sophia, nu-i mai putin adevarat ca ceasta are mobilitatea/statornicia unui fliegende Holländer. Ma fascineaza tomul pus contrafort sirului de carti asezate vertical, intreptatsit. E planul inclinat pentru asaltul extrem, “pe scurtatura”, dar si toboganul smintelii, e drumul ce-ar trebui, nesmintit, sa se numeasca Bulevardul Don Quijotte.
Multe mulţumiri, – în avangarda unui mesaj mai consistent.
Azi am dat de versiunea lui Constantin Abalutza pentru „francezele” lui Rilke, tot din 2013 ca si versiunea maestrului Foartza. Citez mai jos un mic poem superb in cele doua versiuni:
C’est le Centaure qui a raison
qui traverse par bonds les saisons
d’un monde a peine commence
qu’il a de sa force comble.
Ce n’est que l’Hermaphrodite
qui est complet dans son gite,
Nous cherchons en tous les lieux
la moitie perdue de ces Demi-Dieux.
Centaurul are dreptate,
saltand prin anotimpurile toate
ale unei lumi abia-ncepute
dar de pe-acum de fortza sa umplute.
Caci numai un Hermafrodit
e, in culcusul lui, desavarsit.
Noi pretutindeni cautam mereu
pierduta jumatate a unui Semi-Zeu.
Centaurul are dreptate, – saltul
facandu-l dintr-un anotimp intr-altul
al unei lumi abia nascande,
dotand-o cu vigorile-i crescande.
Intreg e doar Hermafroditul, – care
sta unde-i este locul din nascare.
Sunt semizei acestia; noi cautam de zor
pierduta jumatate-a lor.
Din pacate versiunea prima rateaza finalul: cautarea jumatatii – perechea el-ea la hermafrodit si perechea om-animal(ul din noi) la Centaur.
Trist e ca Mihail Nemes nu mai este pentru un eventual turnir al talmacitorilor.
Intrebat-am bufnitza cu ochiul sferic
Oarba care vede-n intuneric
Taine nepatrunse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnitza: cand va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.