TANDEM. Vieux satyre
- 31-05-2013
- Nr. 675
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 15 Comentarii
Vieux satyre „ – Vieux Satyre! Zise brutarul pe franţuzeşte. […] Din grupul ce-l înconjura, strigară femeile: «Porc bătrîn!»” (Tudor Arghezi, Moş Niculae) Cîinii, de obicei, nu-s porci (sau nu sînt astfel pînă mîine!), dar pot, cu ei, să dea un corci care se cheamă porc de cîine; „de“ e-o particulă, se ştie, nobiliară, dar un porc de cîine-o fi, fără să ştie că e, un ditai Duke of York? În fabulă, mai ales cînd ea, fabula, de te narratur, nu-ţi place-a fi un porc de rînd, ci prinţ… De-aceea nu mă satur Povestea porcului s-o tot citesc; şi poate că pe fata cu un aşa de gingaş cot, porcîinele s-o fi dat gata; de-aceea, suplă ca rusalca, îi doarme-n braţe şi, cu-o mînă îndrăgostită,-i ţine falca, dar sărutarea i-o amînă, – care l-ar preschimba pe porcul de cîine într-un nobil corci de bulldog bosumflat cu yorkul cel alb, ce-o rasă e de porci, adică într-un Duke of York & Albany… Mai abitir fiind că porcul ce, la sîn, o ţine e un vieux satyre… – Ce-i aia, bă? – Un porc bătrîn!
Apropo de tonul amintit, al V-lea din spectru (iar muzicalmente nota „mi”) am scris odată nişte versuri (vag naive) ce sunau într-astfel:
Zicându-i-se tot mereu că-i rece
albastrului, – acesta se hotărî să plece
într-o zi…
Numai că lumea nu se încălzi,
ci, din păcate, marea se-nnegri
şi cerul se făcu deodată gri,
iar din albastrul nopţii nu rămase,
pe străzi şi peste case,
decât o singură lumină slabă,
o singură silabă:
a l b
În rest, cred că albastrul devine tot mai cald pe măsură ce devine mai închis, apropiindu-se de negrul, prin definiţie, absorbant.
Tot mai deschis, albastrul se răceşte, pierzând din densitate (şi tandreţe!).
Iar culoarea mării care „se-nnegri”, nu este negritudinea compactă a solidelor, a pietrei de la Mecca ş.a.m.d., – dar una a lichidului acvatic, de un negru demitranslucid.
Apropo de tonul amintit, al V-lea din spectru (iar muzicalmente nota „mi”) am scris odată nişte versuri (vag naive) ce sunau într-astfel:
Zicându-i-se tot mereu că-i rece
albastrului, – acesta se hotărî să plece
într-o zi…
Numai că lumea nu se încălzi,
ci, din păcate, marea se-nnegri
şi cerul se făcu deodată gri,
iar din albastrul nopţii nu rămase,
pe străzi şi peste case,
decât o singură lumină slabă,
o singură silabă:
a l b
În rest, cred că albastrul devine tot mai cald pe măsură ce devine mai închis, apropiindu-se de negrul, prin definiţie, absorbant.
Tot mai deschis, albastrul se răceşte, pierzând din densitate (şi tandreţe!).
Iar culoarea mării care „se-nnegri”, nu este negritudinea compactă a solidelor, a pietrei de la Mecca ş.a.m.d., – dar una a lichidului acvatic, de un negru demitranslucid.
Domnul Foarta, am o senzatie oarescum ciudata (care, totusi, nu-mi displace defel , cont tinind de radacinile-ne comune invecinate cu peninsula, cum sa-i zic?…omonima) ca in schimburile bilaterale se strecoara ceva din amena, insistenta politete a celor din tara soarelui levant. Daca ajung sa ma “desfasor” pe-aci e pentru ca sint interpelat (avatar contemporan al gidilatului placut) de cele pe care le asterneti. Sigur, nu pot avea certitudinea ca , la rindu-mi, as alimenta un raport simetric, cel mult as putea pleca urechea la adagiul unora mai pragmatici: expect the best, prepare for the worst. Dar, in vremi de criza, expectatiune si preparatiune, de unde? Si, mai la urma, cu toate ca nu stiu cita aplicabilitate ar avea ea in speta, era o vorba despre ceva care e ceea ce-ti ramine dupa ce ai uitat totul (ori tot ce-ai invatat?)
Ah, si nu ca ar fi vorba de un renvoi de l’ascenseur, dar, dupa semnalarea ce-mi facurati la Tandemul trecut à propos de cromatica albastrie a muzicii lui Scumann (in sistemul dv.) am dat de un event ce s-a lasat cu palme (d’or) ce pare ca au purces a se materializa de la asertiunea: le bleu est une couleur chaude… Daca doriti a va lamuri, puteti cerceta la adresa:
http://www.lefigaro.fr/festival-de-cannes/2013/05/23/03011-20130523ARTFIG00465–la-vie-d-adele-un-chef-d-oeuvre-bouleversant.php
Stimate domnule StPaul, vă admir (pentru erudiţie şi pentru spiritul speculativ) mai mult decât rezultă din anteriorul meu mesaj, scris cu o vagă iritare…
Domnul Foarta, exercitiul de gratitudine imi pare ca eu trebuie sa-l fac, pentru nu putinele drumuri si popasuri pe care (mi) le prilejuiti cu dubla ofranda ce o propuneti. Personal, nu doresc sa va fac sugestii, nu mi se pare ca ati avea nevoie, dar partajului “reciproc avantajos” nu i-as face nicind obstructie.
Si-acum, pentru ca ma pregatesc sa ma las in plata si grija lui Hypnos iar faptura desenata ce v-a inspirit inca ma angoaseaza, in ciuda micilor exorcisme pre care le-am cercat mai la deal, mai fac unul, sperind sa-mi induc un vis cu mici si sprintari satyri, pornind de la Giono (sensibilitate de artist si privire de …“specialist…”) in a sa rememorare a bastinii arcadiene de la Manosque :”De petits garçons nus comme des satyreaux courent dans le thym en secouant leur sexe, et la course de ces enfançons a les angles et les cris d\’une joie d’hirondelle …”
Pentru cei ce nu pricep toate aluziile Domniei Sale…
D-na K, din prima paranteză, este Lucreţia Karnabatt, autoarea corpolento-v(i)oluptuoasă a romanului „Sexul de peste drum”, – căreia faimosul Păstorel, autor, la rându-i, al volumului „Un porc de câ(i)ne”, i-a dedicat o epigramă (care circulă-n versiuni multiple, ca folclorul, – eu, unul, preferând-o pe aceasta):
„Sexul” doamnei Karnabatt
De o vreme, mi se pare,
Are mare căutare
Căci se vinde separat –
Fără doamna Karnabatt.
Va mulţumesc de pe acum, pentru ziua-n care ţine-voi cont, refăcând textul, de toate sugestiile şi reveriile Domniei Voastre, chit că bietu-mi comentariu plastic va deveni un… York tot mai obez. Numai despre Queneau aş spune, totuşi, că nu sunt încă sigur că-l voi utiliza: forse que si, forse que no!
Am avut surprinderea sa-mi vad postarile aparind online aproape instantaneu (ca sa vezi cum se-nvirt planeti si sori…) si ce mi-a sarit in ochi imediat a fost o virgula in minus (ori in plus) la intiia postare, Cu smerenie rog a adauga/sterge, dupa dorinta. Merci.
Si tu t’imagines/si tu t’imagines/fillette fillette/si tu t’imagines/xa va xa va xa/va durer toujours/la saison des za/la saison des za/saison des amours/ce que tu te goures/fillette fillette/ce que tu te goures/Si tu crois petite/si tu crois ah ah/que ton teint de rose/ta taille de guêpe/tes mignons biceps/tes ongles d’émail/ta cuisse de nymphe/et ton pied léger/si tu crois petite/xa va xa va xa va/va durer toujours/ce que tu te goures/fillette fillette/ce que tu te goures/les beaux jours s’en vont/les beaux jours de fête/
soleils et planètes /tournent tous en rond/mais toi ma petite/tu marches tout droit/vers sque tu vois pas/
très sournois s’approchent/la ride véloce/la pesante graisse/le menton triple/le muscle avachi/allons cueille cueille/les roses les roses/roses de la vie/et que leurs petals/soient la mer étale/de tous les bonheurs/allons cueille cueille/si tu le fais pas/ce que tu te goures/fillette fillette/ce que tu te goures. (Raymond Queneau, L’instant fatal)
Satyre! e deja o punere la punct (punctul in care se afla virsta in relatia cu sexul de peste drum al d-nei K). “Vieux satyre!” nu e decit o tautologie, un intensificativ gratuit, o mo(n)stra de “senior bashing”, ceea ce , pentru noi, face mai usor pasajul catre echivalentl neaos porcin sau porcino-canin. Revizitarea clasicismului (desen si text sint o variatiune pe tema dionisiaca) in zilele de mai catre noi pare a oculta, insa, naturaletea satyrului, ba ,”transcendenta”-i, daca ne gindim la intruparea intru care Zeus a “poposit” la Antiope. Platon (in Gorgias) pomeneste tocmai de o piesa a lui Euripide (azi “epuizata”…) referindu-se la urmarile (doi gemeni) “popasului” satyrului Zeus la Antiope. Problema e ca satyrul are, si el, virstele lui. In pruncie e la fel de dragalas ca un amoras (hmm) , a se vedea Bacchus si Ariadne al lui Tizian ( unde mai figureaza si un satyr Laocoon solo). La senioritate ar putea fi, sapiential, un far calauzitor. Pun mai jos, niste posibile invataturi de satyr batrin catre o juna fata (variatiune cu vadite trimiteri ronsardian-carpediemiste) . In tot cazul, cross-breedul de mai sus nu e porc de ciine de rind, are insemnul imperial al ochilor de paun, tirbusonul codal pe post de trombon spectral (trombetta, ar zice fiorentinul…) si ourobouros in acelasi timp. Imprecatia nu exclude posibilitatea unei insule, complicatia…
Uităm, într-adevăr, cam des imperativul cristic de bun-simţ: „Nolite mittere margaritas ante porcos”, – ceea ce ne costă, nu o dată, înseşi mărgăritarele Coroanei!
Imi plac ironiile si cinismele! Degust in plus, pe langa excelentza graficii lui Tudor Banus, eruditia lui Serban Foarta, vizand de data asta un subiect in aparenta derizoriu: un corci ridicol.
MORALĂ FĂRĂ FABULĂ
„Porcul e cinic.” (G. Călinescu)
Un porc din Porcia
sau mai de p’acìa,
ce-şi zise el, porcul,
mangaliţa, yorkul
(de loc, din Mangalia-s,
ba chiar şi din York,
suidele, alias,
familia Porc);
ce-şi zise el, porcul,
mangaliţa, yorkul,
Suzana sau Iorgu,
cu râtul
urâtul,
cu coada
iscoada
şi cu copitele
lui, prea-cupitele,
cu pielea roză
ca trandafirii,
vorbind în proză
cu musafirii, –
ce-şi zise el, porcul,
mangaliţa, yorkul,
cu mare, cu mic?!
Eu cred că nimic.
Din toate pe lume aceasta-i minune
Din rang decăzută în iad aruncată
Dar, Zei, ce păcate avu Margarita
De-ajunse-n porcire a ispăşi?
Ea poartă povara lui Circe, vicleana
Orice bărbat în porc transmuţîndu-l
Iar nu spre-anume vinovată plăcere
Doar pentru carnea sa macră şi albă
Din care-n ospeţi să se-nfrupte Femeia
Văduvei Negre ofrandă-aducînd
Astfel Margarita-ntre crude jamboane
Fiorii de moarte îi are-a simţi
Doar la auzul codiţei-trompetă
Făcînd din tot porcul cimpoi
Slobozind ascuţite otrăvuri în aer
Erotic infern destinat desfrînării
De-atunci cunoscute victimelor nopţii
Pilduitoare răsplată-ntru purcelire.
Chiar de bon matin indemnam un tanar sa reciteasca, din cand in cand, povestile pe care le stie din copilarie si taman la Povestea porcului l-am reindrumat…promitandu-i (fara s-o si rostesc) ca o sa descopere lucruri noi si ca o sa se bucure sa vada ca a mai crescut si ca s-a mai inteleptit etc.etc. Aoleu, ce-am facut? m-ati facut sa ma intreb acu’. Nu-i vorba, ca ma ia cu frison pe mine mai intai, cand rememorez anumite pasaje din povestea in care gaseam eu -vezi, Doamne- sensuri si semnificatii, in fine, stiti Dumneavoastra, cum sa nu stiti. Si as vrea sa stiu ca va amuza un pic incurcatura mea. [aici este o interjectie pe care nu o pot transcrie din cauza ca nu pot folosi caciulita] trec peste salamalecuri, ca sa nu mai atrag cine stie ce idei nefaste ale celor care detin adevaruri, dar ma bucur maxim ca am avut ceva de comentat, pentru ca – pesemne ati observat – nu m-am aventurat pana acum pe terenul marcat cu aceasta bicicleta…