TANDEM. Visul întraripat

Visul întraripat       Nici cabluri, nici curent, nici prize nu-ţi trebuie, ci doar un cap, pentru-o cutie cu surprize, – un cap de om autonom; tăiat nu, însă, de casap, ci paşnic, din carton (plus pap şi cîlţi), cu foarfecile, – care poate aduce-a orice cap: al unui clovn, a’ lu’ cutare, ba pînă şi al Rigăi Marc; un cap ce, din cutie, sare, cînd o deschizi, numaidecît, pentru că n-are gît, ci arc, pentru că are arc, nu gît.   Numai că arcurile pot fi lungi şi ţepene de tot şi-aşijderi gîturile,-ncît dacă le vezi, poţi şti atunci că nimerit-ai, cît de cît, în Ţara Gîturilor Lungi, – al cărei rege va fi fost, pe vremuri, Platon, pentru care gîtul avea un singur rost, dar unul sacru, mi se pare: anume, între trup şi minte, să fie istmul ce le leagă, dar să le şi, o viaţă-ntreagă, despartă…                                     Dacă luăm aminte la chipul domnului ras, tuns, frezat ca lorzii, cu cărare pe stînga, – şi, în rest, de glodul pămînturilor neajuns, cel care-şi doarme somnul pur (întocmai cum şi-l doarme plodul în miezul Oului ce are douăze’ş’opt de Lune-n jur) s-ar zice că doctrina sacră […]