Tara Dada

Cum vii pe sosea dinspre Falticeni, noaptea, dupa ce treci de manastirea armeneasa Hadjigadar, intr-o vale adinca, la poalele unor dealuri nu prea inalte iti apare dintr-o data sub ochi o mare de lumini: e fosta resedinta voievodala Suceava. Aici, pe unul din dealurile de la marginea orasului, de pe care se vad, in apropiere, ruinele cetatii Musatinilor (unde pasc pasnice oi), se afla cimitirul evreiesc, ultim bastion al unei comunitati cindva numeroase si puternice. Frumoasa sinagoga a Sucevei, strinsa intre doua blocuri, mascata peste drum de masiva cladire a Telefoanelor, a ajuns la fel de singuratica precum Biserica Armeneasca (ea, pierduta in gradina intinsa, cu morminte de piatra parasite si iarba din cind in cind cosita) de la Turnul Rosu, unde acum se tin slujbe ortodoxe romanesti (spre deosebire de noi, armenii sint monofiziti). Strada Armeneasca a devenit monument de arhitectura si adapost al sediului Comunitatii Evreiesti sucevene, fara firma la intrare, caci vandali mai sint si astazi, ii spunea in 1997 reprezentantul local al Comunitatii, un batrinel, unui Norman Manea, pentru prima data venit la mormintul mamei. Un Norman Manea intors in tara Dada (asa-i spune prietenul Saul Steinberg) dupa 10 ani de la fuga intr-un intirziat exil […]