TEATRU. Actorii de la Naţionalul din Iaşi se revoltă
Ce spun actorii, ce spune conducerea teatrului
- 19-03-2015
- Nr. 764
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 4 Comentarii
O treime dintre cei circa 30 de actori ai Teatrului Naţional Iaşi (TNI) au organizat săptămîna trecută o conferinţă de presă, însoţită de trimiterea unui memoriu către Ministerul Culturii, în care îşi declarau nemulţumirea faţă de managementul instituţiei, directorul Cristian Hadji-Culea şi contabila-şefă/director economic, Luminiţa Condurache. Deşi revolte ale actorilor faţă de conducere au mai existat, în timp, în alte teatre, acesta e un caz rar, mai ales prin vizibilitatea acţiunii. O altă parte dintre actorii Teatrului au ales ca, deşi recunosc problemele, mai ales de comunicare, ale managementului, să nu se alăture protestului, în principal din cauză că el nu i se adresa directorului general, care nu a putut citi memoriul trimis la Minister. Aflat în repetiţii – chiar cu unii dintre actorii protestatari –, Cristian Hadji-Culea a încercat să amîne discuţia despre nemulţumirile angajaţilor după premiera spectacolului la care lucrează acum (ceea ce e artistic explicabil). Pe de altă parte, unele dintre afirmaţiile protestatarilor sînt factual incomplete: lunga perioadă în care spectacolul Golem nu s-a jucat nu s-a datorat unei decizii de programare, ci faptului că întîi unul dintre interpreţi, Doru Aftanasiu, a avut piciorul în ghips, iar ulterior o actriţă din distribuţie, Doina Deleanu, a avut altă […]
Indreptati-va si catre T.N.Marin SORESCU Craiova! Este incredibil ce se intampla acolo… Repertoriu care te inspaimanta, ies spectatorii din sala, vulgaritatea este virtute, spectacole megalomanice, productii ce inghit sume fabuloase care sfarsesc prin a fi jucate de … cateva ori ( Rinocerii)..Banul public circula dupa bunul plac al conducerii interimare de ani de zile!!!
Rusine conducerii de la Iasi; cand se termina cu dictaturile din institutiile de cultura!!!! Veniti la Nationalul din Craiova sa vedeti ce n-ati vazut!!!
Oricat ar parea de absurd, lucrurile se inscriu intr-un firesc in care, asa cum intelept observa doamna Anne-Marie Chertic, nu toata lumea poate fi multumita. Unii joaca prea putin, altii prea mult. Oare de ce…? In care institutie si in care profesie suntem cu totii pe acelasi palier? Ne aseaza cineva pe cate un palier de performanta, sau isi ocupa fiecare locul?
Ma inclin cu respect in fata dumneavoastra, a tuturora! Si va rog, nu va ingrijorati! Calitatea este intotdeauna remarcata, isi este siesi reclama. Cu atat mai mult in profesia dumneavoastra. Nimic remarcabil nu ramane neremarcat.
L-am vazut pe Doru Aftanasiu in „Negustorul de timp ” de Visniec….extraordinar! Si in „Palaria florentina” a fost foarte bun. Mi-l amintesc si in „Nu sunt Turnul Eiffel” de acum multi ani….. Irina Radutu Codreanu a stralucit in „Natura moarta cu nepot obez” alaturi de Anne Marie Chertic! O piesa foarte buna! Merg des la teatru…si de multi ani – am mentionat doar piesele si actorii care mi-au venit in minte mai repede. Ooo…sa nu uit…Dionisie Vitcu in „O scrisoare pierduta”…..! Au fost si piese care nu mi-au placut….e normal. De ex. „Uriasii muntilor”. Avem actori minunati. Le port un deosebit respect si o admiratie putin iesita din tonul vremurilor noastre, din pacate. Cand totul e anapoda….trebuie sa mai ramana ceva SFANT! Eu am ales teatrul! RESPECT actorilor nostri dragi! MERITA!