TEATRU. Anul 2014 în teatru. Pe scurt şi fracturat

De multe ori, nu se întîlnesc la aceleaşi spectacole – îi interesează lucruri diferite, dar care sfîrşesc prin a creiona un fel de portret-puzzle imperfect al anului trecut pe scenele româneşti. Un dialog la fel de imperfect între doi spectatori care se întîmplă să şi scrie despre ceea ce văd.   Liviu ORNEA: Să încep cu lista celor mai bune dintre spectacolele pe care le-am văzut în 2014: Contra democraţiei (de Esteve Soler, regia Alexandru Dabija, Teatrul Odeon), Noul locatar (de Eugène Ionesco, regia Gábor Tompa, Teatrul Nottara), Oidip (regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Radu Stanca“), Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? (text Cătălin Ştefănescu, regia Alexandru Dabija, Teatrul ACT) şi La ţigănci (regia Andreea şi Andrei Grosu, UNTEATRU). Aş mai adăuga un spectacol care mi s-a părut important ca temă (nu mai vorbesc despre jocul impecabil al actorilor) şi pe care l-am văzut la Festivalul Interferenţe de la Cluj, Brad de Crăciun la familia Ivanov (regia András Urban, la  Teatrul Maghiar din Cluj). E un text al lui Vvedenski, avangardist rus, prieten cu Harms, mixat cu fragmente din Bakunin şi alţi anarhişti şi marxişti, ceea ce merge foarte bine. Spectacolul a enervat multă lume de dreapta, dar orientarea […]