TEATRU. Comedia si erorile

Povesti, amintiri, intimplari cu directori Se implinesc acum, in toamna, cinci ani de cind regizorul Adrian Lupu a intors spatele lumii acesteia, prea dedata griurilor stupide – cum insesi spectacolele lui o spuneau, o acuzau, cu un tandru-zimbitor sarcasm –, pentru un Empireu cel putin mai policrom, poate, cum insasi vocatia spectacolelor sale se dovedea a fi. Afirmam atunci ca, in definitiv, Adrian Lupu a fost ucis de un sistem imbecil, prin instrumente umane joase caracterial, insi cu functii prin consiliul orasului rosu (pe atunci), dar si colegi din tagma morala a acelora de care breasla nu duce deloc lipsa, din pacate. A fost ucis dupa ce, practic, re-crease post-revolutionar teatrul galatean, ii oferise o opera regizorala de exceptie si metamorfozase un festival de comedie intr-o era noua, numita Festingal. De la ultima sa premiera, post-mortem, din nefericire, oferita publicului – La umbra vintului –, nu am mai intrat in Teatrul „Fani Tardini“, zicindu-mi ca, la celebra intrebare „Ca ai facut in ultimii cinci ani?“, pot raspunde linistit: „Am protestat impotriva mizeriei umane“. La asta ma gindeam deunazi, in timp ce bou-vagoanele lui Mitrea, botezate Inter-city de lux, ma aduceau spre Festivalul National de Comedie, editia XVI. De Festingal nu […]