TEATRU. Critica si biologie

Sa nu ne mai facem ca nu-ntelegem, critica – literara, de teatru, muzicala, de arta plastica, de film si de orice altceva – e un parazit; ramine insa de aflat raspunsul la o intrebare totusi interesanta: ce fel de parazit e critica noastra? Biologia ne invata ca intre parazit si organismul care-l gazduieste se pot stabili trei tipuri de relatii – antibiotice, probiotice si simbiotice, dintre care primele doua (in care doar unul din parteneri, fie parazitul, fie organismul-gazda, are de cistigat) nu ne intereseaza prea mult. Dar relatia simbiotica (de pilda, dintre crocodil si pasareaua care-i curata resturile de mincare ramase intre dinti) pare foarte tentanta pentru aproximarea schimburilor dintre critica si obiectul sau, caci e o relatie de dependenta reciproca in conditii de autonomie de miscare a amindurora, fara, deci, ca, definind critica drept parazit, sa-nteleg ca ea e inutila. In biologie, functia creeaza organul, iar experienta de zi cu zi ne arata ca, spre deosebire de apendice sau maselele de minte, critica n-a ajuns (inca…) un atavism, functia exista in continuare, iar organul se dezvolta bine-mersi. Relatia simbiotica e insa putin perversa: daca unul dintre cei doi parteneri nu-si face bine treaba (daca pasareaua n-are chef sa-i […]