„Teatru de Risc“ la Tîrgu-Mureş

  • Recomandă articolul
După succesul obţinut cu proiectul-pilot constînd în spectacolul Mede/ea de Roxana Marian, Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu“ anunţă lansarea programului „Teatru de Risc“, dedicat tinerilor creatori şi echipelor lor. Concursul de proiecte se va desfăşura între 1 septembrie și 1 decembrie 2012 şi este adresat celor care doresc să rişte plecînd de la un text nou care n-a mai fost montat, o viziune scenografică, un mod nou de a gîndi interpretarea actorului sau un alt mod de a lucra cu actorul în teatru sau în performance. Implicarea actorilor din Teatrul Național Tîrgu-Mureș reprezintă un avantaj. După selecţia proiectelor depuse, va avea loc etapa a doua, constînd într-un interviu cu conducătorul de proiect (regizor, autor dramatic, coregraf, scenograf, actor sau producător). Comisia de concurs va fi formată din membri ai conducerii Teatrului Naţional şi reprezentanţi ai partenerilor şi va selecta două proiecte cîştigătoare. Dosarul de proiect trebuie să conţină următoarele: scopul şi obiectivele proiectului; descrierea proiectului (inclusiv textul, dacă este cazul, schiţe de decor şi tot ce poate contribui la înţelegerea acestuia); bugetul proiectului, încadrat în limita a 34.500 lei; CV-urile membrilor echipei de proiect; propunere de marketing al proiectului. Etapa a treia se va desfăşura între 1 ianuarie și […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }