Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TEATRU. Excursie prin muzee teatrale
- 16-02-2006
- Nr. 308
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 1 Comentarii
Doamnelor si domnilor, nu va impacientati! Nu intentionez sa tulbur, pentru a doua oara consecutiv, apele linistite ale administrarii de premii teatrale pe plaiuri mioritice si nu ma voi repezi la jugulara nominalizarilor de anul acesta ale Uniter-ului. Apele vor ramine calme, faptele au intrat in normal si best of-ul teatrului de establishment e bine reprezentat in lista data de juriul celor cinci. Pe principiul diversitatii (de opinii si orientari teatrale ale criticilor jurati), selectiile la categoriile cele mai importante (regie si spectacol) nu se intersecteaza deloc si nu au puncte tangente nici cu nominalizarile pentru scenografie (acum, dac-as zice ca e ciudat ca un spectacol care concureaza la titlul de cea mai buna montare a anului sa se remarce doar printr-o actrita in rol secundar, as putea fi luata drept circotasa, cind de fapt s-a dorit infuzia unui spirit mai proaspat in cercul unor perpetui candidati la limitatul numar de premii), ceea ce duce la o competitie cu sanse egale, intr-un an in care nimic n-a spart tirgul. Asadar, sa facem doar un scurt excurs prin cele mai notabile prestatii ale anului trecut. – Bucurestiul bate provincia Ceea ce se dovedeste interesant de la prima vedere e o absenta: […]
Doamna Iulia Popovici, extrem de interesanta excursia dvs. prin muzee teatrale. Felicitari pt titlu!, face cit un volum despre fizionomia teatrului romanesc de azi. Mi se pare ca ati facut totusi o confuzie, la categoria cea mai buna regie, Afrim nu se afla in competitie cu Asteptindu-l pe Godot, Inima de ciine si Woyzeck, ci cu Nevestele vesele din Windsor si O zi din viata lui NC. In fine, nu de asta ma aflu eu in treaba cu prezentul mesaj.
Nu stiu cine va face parte din juriul care va decide cistigatorii premiilor uniter. Sint insa putine sperante ca ai nostri critici sa fie atinsi de simplitatea si autenticitatea unor gesturi de comunicare care au forta de a ajunge si la noi, spectatorii. Ai nostri critici se vor inclina din inertie in fata gesturilor teatrale pretioase, galagioase, artificioase, nervoase, cracanoase, lipicioase, alunecoase … Si cum printre nominalizati a patruns, pentru nu mai stiu a cita oara, un astfel de gest teatral scremut, aproape ca stim cine va fi cistigatorul la categoria cel mai bun spectacol: Woyzeck. Domne, cine are curajul sa strige ca imparatul e gol?! E adevarat, a fost odata un Maniutiu stralucitor si seducator, dar acuma e gol! GOL, doamnelor si domnilor! Si umbla de prea mult timp gol pusca, numai pt ca unii dintre criticii nostri IL FOLOSESC pt a demonstra ca opinia lor conteaza, il folosesc pentru a se razbuna pe X sau pt a-i face in ciuda lui Y. Nu ar fi cazul sa-i lasati lui Maniutiu ceva timp pt a-si reface garderoba/fortele artistice? Stimati critici, nu va mai ginditi doar la interesele voastre de gasca, mai ginditi-va si la teatrul romanesc si la nevoia lui de a fi o forma AUTENTICA DE COMUNICARE – de comunicare cu noi, soectatorii! Altfel, in curind vom muri de plictiseala in salile de teatru. Si asta pt ca voi va incapatinati sa premiati creatori suprasolicitati, epuizati, care de multi ani nu mai au nimic de spus. Am vazut spectacole de Maniutiu pline de gropi in care de regula cad incepatorii, gropi pe care voi le-ati transformat prin cronicile voastre in adincimi, chipurile tulburatoare (vezi Doctor Faustus sau Intrusa, daca un incepator ar fi semnat spectacolele astea pretioase, ati fi dat cu el de pamint).