TEATRU. Femeile teatrului (independent)

Am primit invitaţia, într-un context foarte plăcut, de a scrie despre discriminarea femeilor şi stereotipii legate de feminitate în teatru – prilej de a constata, public, o evidenţă (sau mai multe) în mare parte trecută (trecute) cu vederea: reprezentarea de gen pe scenele de teatru depinde în mod fundamental de numărul de femei-creatoare de spectacol/regizoare active, iar teatrul independent din România este într-o oarecare măsură dominat (inclusiv din perspectiva constanţei în activitate şi a vizibilităţii) de femei, spre deosebire de teatrul public, ceea ce atrage după sine o diferenţă vizibilă între cele două sisteme în ce priveşte imaginea femeii (şi un transfer de perspectivă atunci cînd regizoarele trec din regimul nesubvenţionat în cel subvenţionat). Există regizori în teatrul public (l-aş numi aici, aproape evident, pe Radu Afrim) cu un interes manifest pentru corporalitate în formele ei „radicale“ – frumuseţea perfectă şi perfect normată şi corpul „spart“ (diformitate, dizabilitate, bătrîneţe) –, la care reprezentarea lucrează la limită cu ideea de gen (lui Afrim îi place să se joace la limită cu distincţiile masculin-feminin). Însă ei sînt mai curînd o raritate. În textul clasic sau modern, rolurile feminine sînt net mai puţine decît cele masculine şi mai puţin ofertant-diversificate ca tipologie decît […]