TEATRU. Festivalul international de teatru de la Sitges si alternativa formelor libere

Un festival cu 30 de editii in spate este aproape o istorie a teatrului contemporan, cu atit mai mult cu cit manifestarea in cauza a debutat din ratiuni de legitimare a unei miscari a „vremurilor noi“. In fierberea lumii studentesti din preajma lui mai 1968, aici si-au gasit tribuna fictiva cele mai neastimparate idei care, declarat sau nu, scontau pe perfida insinuare a teatrului in viata societatii. De altfel, primii invitati au fost chiar trupele universitare si amatorii, iar obiectivul – piesa originala care infrunta cenzura franchista, ca si rezerva circumspecta a publicului. Renumele de laborator de creatie a venit abia mai tirziu, in a doua etapa istorica, o data cu instalarea la conducerea Festivalului a lui Toni Cots cu experienta sa in teatrul de investigatie al lui Eugenio Barba si ambitia de a face din acest loc fieful specialistilor. Esec total. Datorii. Dezinteres. Pentru a-si continua drumul, conducerea Festivalului a apelat la Institutul de teatru din Barcelona. S-a solicitat elaborarea unui model dezvoltat pe trei ani. S-au incercat profilari tematice, noi modalitati de atragere a publicului. In 1993, la conducerea Festivalului a venit Joan Ollé, personalitate controversata a teatrului din Catalunia si tocmai de aceea o provocare pentru destinul […]