TEATRU. Festivalul simptomatologic (I)

Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara este un eveniment teatral supus inevitabil mai degraba descoperirii a varii simptome ale peisajului la zi in domeniu decit personalizarii limpezi. La a unsprezecea editie, polarizatoare a interesului in prima decada a lui octombrie, mi-am repetat in primul rind intrebari mai vechi, referitoare la intelesul chiar al denominarii: cinstit vorbind, e greu de priceput – iar organizatorii e putin probabil sa o lamureasca vreodata – ce inseamna „dramaturgia romaneasca“, cu atit mai mult in contextul contemporan imediat. Este dramaturgia scrisa in limba romana? Pai, atunci, Ionesco…! Este dramaturgia apartina-toare nativilor romani? Daca da, te pomenesti cu vreun numerus clausus…! Apoi, scriitorii, pur si simplu, sustin valoarea literara ca inteles al termenului (vezi Mircea Ghitulescu, selectionerul de anul acesta: „o manifestare literar-teatrala“). Oamenii de teatru, cu tot cu dramaturgii mai noi ori mai vigilenti (sa nu zic mai smecheri) in legatura cu relatia optima cu probabilele montari, vorbesc de teatralitatea dramaturgiei ca prioritate semnificanta („Eu n-am sa vorbesc niciodata despre Vlad Zografi, Alina Mungiu, Radu F. Alexandru sau Razvan Petrescu ca despre niste dramaturgi autentici. Nu cred in dramaturgul cu masa de scris, background cultural solid si functie sociala“, zice Stefan Caraman). Absolventii ori stiutorii […]