TEATRU. Frisonul inefabilului
- 20-09-2007
- Nr. 390
-
Doru MAREȘ
- Arte
- 0 Comentarii
Teatrul ACT , Bucuresti/ ArCuB Capra sau Cine e Sylvia? de Edward Albee Cu: Marcel Iures, Emilia Dobrin, Constantin Draganescu, Marius Damian Regia: Alexandru Dabija Nu e vorba, in limba romana substantivul „capra“ este suficient de conotativ. De aici si pina la a-l asocia in acelasi timp cu epifania, cu Shakespeare, cu tragedia antica si cu limbajul crud al spectacolului „blut und sperme“ e un drum care presupune cu necesitate nu doar inteligenta si imaginatie, dar si un fel de simt curajos/victorios al umorului ca sport extrem. Ceea ce se si intimpla la Teatrul Act, in regia lui Alexandru Dabija, cind este vorba despre Capra sau Cine e Silvia?, dupa Edward Albee. in principiu, sintem in fata unei savuroase comedii careia, insa, in primul rind Marcel Iures (Martin) si Emilia Dobrin (Stevie) ii ofera rafinate unghere, abisuri si explozii daltuind in voce si in privire. Sigur, spatiul special al subsolului de la Act face posibila intimitatea speciala actor-spectator, dar oricum este o pasare rara aceasta modalitate de adresare prin expresivitatea volatila a privirii, dublata de harul de a modela in corpul sonor al cuvintului. Nu stiu bine de ce ni se tot intimpla cite ceva din zece in zece ani. […]