TEATRU. Gustul vişinelor de altădată

Livada cu vişini este astăzi o livadă cu fantome. Şi nu numai pentru că, la un moment dat, personajul principal vede în delirul său năluci printre arborii în floare, ci pentru că multe alte Livezi mitice s-au înghesuit în dulapul nostru cu amintiri. E nevoie, deci, de un anume curaj pentru ca un regizor să se confrunte cu o piesă în al cărei palmares s-au înscris nume ca cele ale unor Strehler, Brook, Stein, Zadek, Pintilie, Harag sau Andrei Şerban, fără să mai reamintim toată aura bibliografică  a debutului cu Stanislavski şi Cehov. Şi dacă mai păstrăm în memorie imagini din aceste Livezi de odinioară, pierdute în aceeaşi cădere dureroasă în timp, ca şi zăpezile de altădată, e greu să ne spălam retina ochilor minţii şi să nu fim purtaţi către o anumită nostalgie. Căci, aşa cum subliniază George Banu în superba sa carte (Livada cu vişini, teatrul nostru), copios citată în caietul-program al spectacolului (editor coordonator – Liviu Dorneanu), poate cea mai personală, dar şi cea mai pasionantă dintre cîte a scris, purtăm cu toţii în noi Livada noastră intimă, un teritoriu secret şi scump de care am fost obligaţi (de viaţă, de timp) să ne separăm. Cu aceste […]