TEATRU. În Car(o)usel

Liliom, piesa de început de secol XX a lui Ferenc Molnár, e un text foarte bizar şi atipic din multe puncte de vedere – la urma urmei, e unul în care o parte a acţiunii se petrece pe o lume de apoi care nu are nimic transcedental în ea şi stele de pe cer sînt date cadou. La vremea lui, a fost un eşec de public şi, la fel ca Woyzeck al lui Büchner (Max Reinhardt le-a montat, de altfel, pe amîndouă în perioada interbelică şi a contribuit, probabil, la posteritatea lor), şi-a atins faima mult după moartea autorului. În România, cel mai atras de Liliom a fost Victor Ioan Frunză, care a pus piesa în scenă şi în maghiară, şi în română (la Brăila), dar în mod cert Andrei Șerban abordează textul lui Molnár dintr-o cu totul altă perspectivă: cea a unui spectacol muzical (nu neapărat un musical) cu o puternică dimensiune comică. Și nu comicul subtil pe care l-ar aştepta unii spectatori, ci cel mai pur popular comic fizic şi caricatural, pînă la şuturi în fundul, supradimensionat artificial, al personajului Marie (Ana Covalciuc, în reprezentaţia văzută de mine). Alimentată concomitent de piesa originală, de musicalul de Broadway de […]