Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TEATRU. „Livada noastră de vișini e Roșia Montană“
Dialog cu Radu AFRIM
- 16-03-2012
- Nr. 616
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 3 Comentarii
În perioada 11-22 martie, la Varșovia are loc o „Lună a teatrului românesc“: pentru prima dată în capitala Poloniei e programată, în organizarea Institutului Cultural Român de acolo, o prezentare a teatrului românesc de astăzi, cu trei spectacole – Piața Roosevelt de Dea Loher, regia Radu Afrim (Teatrul Național Timișoara), X mm din Y km de Gianina Cărbunariu (Colectiv A, Cluj) și Un cuplu de români amărîți vorbitori de polonă de Dorota Maslowska, regia Theodor Cristian Popescu (Teatrul Național Tîrgu Mureș, compania „Tompa Miklos“) – și o expoziție de fotografie semnată de Radu Afrim. Toate reprezentațiile au loc la TR Warszawa, teatrul unde a avut loc premiera absolută a piesei Dorotei Maslowska, unde a lucrat, multă vreme, Krzysztof Warlikowski și unul dintre cele mai reputate spații de spectacol din Varșovia. Sub titlul Nasza obsesja/Obsesia noastră, interviul care urmează a fost publicat inițial, integral, în cea mai citită publicație teatrală poloneză, revistaTeatr, într-un grupaj special dedicat artelor performative românești cu ocazia prezentării de la TR Warszawa. Începuturile tale sînt legate de underground – ce-ai învăţat atunci, ce ți-a rămas din acea perioadă? Atunci m-am învățat cu austeritatea, dar și cu libertatea. Mai ales libertatea lucrului pe text, transformarea lui pînă […]
Felicitari Radu Afrim!
Felicitari Iulia Popovici!
„Nu te temi că, odată cu creşterea popularităţii, vei deveni un creator de spectacole de festival?
Jur că nu mă tem, pentru că mă cunosc, am un bun autocontrol. Dacă n-am făcut-o pînă acum, nici n-o să se întîmple vreodată. De ce să devin mainstream? Eu chiar și cînd am lucrat la Teatrul Național din București, am făcut tot posibilul să fiu „altfel“ decît ei și altfel decît mine. Dacă iei niște premii, oamenii te știu de prin reviste, nu înseamnă mare lucru, dar dacă nu te cunoaște nimeni, n-ai nici o șansă. Aș vrea să am propria mea companie, dar nici asta n-ar fi un pericol, nimeni nu mă poate trage după el în zonele moarte ale creației, cît timp mă întorc mereu să lucrez în teatre mici. Contează și de unde pleci, eu n-am vrut să fac teatru, n-am văzut mult teatru la viața mea, sînt piese clasice pe care nici acum nu le-am văzut montate vreodată, pentru că mă feresc să mă duc să le văd într-o variantă proastă. Așa poți ajunge mainstream, văzînd prea mult teatru prost.
Care ar fi problemele societăţii româneşti despre care ai vrea să vorbești?
Obsesia noastră națională, acum, ar trebui să fie o livadă de vișini. Livada noastră de vișini, în acest moment, e Roșia Montană. O pierzi, o cumpără alții și nu mai e ce era. Adică nu mai e deloc sau devine ceva monstruos. Problemele care mă preocupă pe mine, personal, sînt cele care nu se văd la televizor: durerea mea principală e calitatea umană și degradarea ei, confuzia valorilor în societate. Domină nesimțirea, prostul-gust, egoismul. Sînt lucruri la fel de grave ca traficul de carne vie. Tinerii nu mai cred în nimic. Iar cei care cred încă, pleacă și nu se mai întorc. Despre asta ar trebui să se scrie, dar nu la modul mimetic, simptomatic pentru orice trend, despre oamenii de valoare care pleacă din cauză că, în România, nu-și pot găsi un loc.”
Afrim un regizor de viata,el vede teatrul aievea,linga tine si prin tine,uneori in spectacolele lui observi cit de delasator esti cu tine insuti dar cu cei din jur sa nu mai vorbim,ma regasesc in spectacolele vietii regizate de el.
…nimic nu putea atinge mai profund drama identitatii
noastre si tragedia sortii disiparii in lume a tinerilor, decat aceast „titlu”!
…deci evident daca nu ne vom regasim livada, vom murii in hemoragiile transmutantelor …ca popor…