TEATRU. Marele război… german

Timișoara a devenit, în ultimii ani, scena unor desfășurări de forțe teatrale în mod deosebit interesante – în principal, prin dezvoltarea Teatrului Național „Mihai Eminescu“, care-și multiplică exponențial sălile, la fel ca și secțiunile festivalului (inițial de dramaturgie românească) pe care-l organizează în fiecare an în luna mai. Însă capitala Banatului are încă două teatre dramatice, care împart o sală multifuncțională cu aproximativ 160 de locuri, o sală studio și o trăsătură constitutivă specifică: Teatrul Maghiar „Csiki Gergely“ și Teatrul German de Stat (TGST) sînt instituții de spectacol „minoritare“.   Dacă există o competiție între Naționalul de limbă română și „surorile“ cu care conviețuiește în aceeași clădire e discutabil, în mod cert, însă, identitatea fiecărei instituții e supusă în mod constant provocării de public: cine, cui, cum se adresează – de vreme ce în multietnica Timișoară așteptările „estetice“ ale audienței sfidează marota conservării comunitare prin artă. E o ușoară schizofrenie la mijloc – TGST, de pildă, există ca vehicul al unei culturi germane transnaționale, dar se adresează unor spectatori crescuți la o școală a producției de teatru mult mai complexă și care nu se duc, în nici un caz, la un spectacol exclusiv pe motive lingvistice.   Mai nou, director […]