TEATRU. Ruj roşu pentru Parlamente în flăcări
- 10-12-2009
- Nr. 504
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 0 Comentarii
Unii cred că Armstrong n-a pus niciodată piciorul pe Lună. Bate briza peste steagul american în videoul ăla, şi doar pe Lună nu e vînt, nu-i aşa? Dar cînd vedem la TV cum arde Parlamentul, trei străzi mai încolo – ei, asta e mai uşor de crezut, nici nu trebuie să ieşi din casă să te uiţi cu ochii tăi. Ba chiar e mai sigur să nu. Fake e numai ce nu cunoaştem, noi înşine n-avem cum să fim. Să fim fake. Noi doar îmbunătăţim realitatea, pe ici, pe colo, buze mai roşii, ciorapi impecabili, şolduri mai suple. Chiar şi-aşa, noi nu putem fi decît autentici, o ţară de oameni curajoşi şi revoluţionari – „important e nu ce înscenezi/ important e cu ce te alegi din înscenare“. Dacă vrea cineva – aşa, din morbidă curiozitate – să afle dacă există o scenă alternativă de teatru la Chişinău, în mod sigur din presa moldovenească n-o să scoată multe informaţii. (Din raţiuni imperceptibile pentru mintea omenească, nici după schimbarea de putere de la Chişinău, adică după ce la guvernare au ajuns „ai noştri“, practica jurnalistică din Republica Moldova n-a suferit vreo metamorfoză.) Chiar şi articolele despre reînviatul Festival Naţional de Teatru […]