TEATRU. Sezon (partial) deschis

  • Recomandă articolul
Cu citeva zile in urma se anunta, in media, deschiderea sezonului la pastravi. E drept, numai la un anume soi de pastravi, interdictia de pescuit raminind valabila pentru toti ceilalti pesti. Ei bine, astazi ar trebuit sa inceapa a XVIII-a editie a Festivalului International de Teatru patronat de Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Cel mai vast festival de gen, pe romaneste, al – pina mai an – celei mai bine cotate institutii teatrale autohtone. Doar ca, dupa cum se stie, schimbind ceea ce nu era de schimbat, teatrul nemtean a iesit aproape complet din carti, iar festivalul a sucombat, drept consecinta. Cit despre sezonul festivalier, acesta incepea pe la sfirsitul lui februarie, la Slobozia, daca nu ma-nsel, si intra in pauza estivala cam pe la inceputul lui iulie, pentru a se relansa la sfirsit de august, la Mangalia. Ai fi tentat sa zici: asta e concurenta, cei mai tari supravietuiesc. Adica, in aceasta primavara, festivalurile de la Sibiu si Sfintu Gheorghe. Desigur, Constantin Chiriac si Radu Macrinici, autorii si directorii acestora, beneficiaza si de „tarie“ (nici o legatura cu produsul specific Ardealului de bastina), dar si, in special, de ingeniozitatea de a personaliza cele doua evenimente: la Sibiu, bursa romaneasca […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }