TEATRU. Spectacole pentru artisti, critici, spectatori…

Intr-o nervoasa, chiar otarita i-as zice, cronica grabita la Festivalul National de Teatru, aparuta intr-un cotidian englezesc, sub o semnatura oficializata de decenii bune1, sint puse alaturi, pe doua paliere, la asa da si la asa nu, patru spectacole prezentate in acest festival. N-ar fi nici o pricina de gilceava, orice cronicar are dreptul sa scrie, si la noi si oriunde altundeva, ceea ce crede si simte despre ce-a vazut, asumindu-si evaluarile in functie de propriile criterii si in limitele de intelegere ale publicului sau tinta. Nici faptul ca unele cotidiane romanesti au reactionat rapid, chiar a doua zi, creind un subiect din citeva acide citate, nu e de mirare. In fond, poate fi chiar terapeutic sa nu ne laude mereu strainii, in atmosfera noastra de dulce si suficienta autocontemplare „culturala“. Si aici, si pe alte meridiane, cronica de intimpinare, atit cit a mai ramas, e, de obicei, un soi de reductie la „impresia artistica“, cu note mari si cu note mici, a unei mincari sofisticate, mai bune sau mai rele, care „ti-a placut“ sau nu „ti-a placut“. Ce mi se pare tentant, plecind de la aceasta, in fond, atit de banala intimplare, care pune pe talerele balantei, pe de-o […]