TEATRU. Teatru scurt la Oradea

Oare faptul că oraşul lor (indiscutabil printre cele mai frumoase din ţară şi mai bine conservate în faţa furiilor comuniste ori tranziţioniste) se ridică pe ambele maluri ale Crişului Repede să fi amorsat ideea orădenilor de a opta festivalier pentru „teatrul scurt“? Sigur e că, prin 1976, directorul de atunci, Emanoil Enghel, a reuşit să convingă forurile vremii de necesitatea unui asemenea eveniment care, încet şi nu fără convulsii, a ajuns anul acesta la a XVII-a ediţie. Şi încă în casă înnoită, după patru ani de supravieţuire în „exil“, în Casa de Cultură a Sindicatelor. Sub nume şi structură administrativă înnoite şi ele.   Povestea teatrului orădean în sediul actual împlineşte la jumătatea lui octombrie 111 ani şi pleacă tot de la planurile vienezilor Fellner şi Helmer, ca şi edificiile teatrelor din Cluj, Iaşi şi Timişoara. După Primul Război Mondial, imobilul a primit numele Reginei Maria, a cărei statuie a fost dezvelită în faţa teatrului, în prezenţa celei omagiate, în 1921. Abia în 1955, însă, au fost materializate eforturile de a avea o trupă stabilă de limbă română, alături de cea de limbă maghiară. Şi aşa, aproape şase decenii, sub umbrela Teatrului de Stat Oradea au coexistat secţiile „Szigligeti“ şi […]