TEATRU. Teatrul si perspectiva anarhetipala (I)

Intr-o lume atit de grabita si de sufocata de motivatii imediate, care se inlantuie unele de altele nu prin necesitate (in sensul corect al termenului), ci printr-un soi de mecanism superficial, al prezentei cu orice pret: asemenea unei masinarii de impachetat stratificate, care, daca pe rampa cade o pietricica, o va impacheta sofisticat, mai intii intr-o cutiuta de catifea, apoi intr-un ambalaj de celofan, apoi, cu fir de argint, intr-un cochet brocart de hirtie, apoi intr-o cutie de pantofi de tabla inoxata, gravata sa semene cu un vechi container de parfumuri, apoi intr-o plasa de matase de culoarea visinei putrede, apoi intr-o punguta de dimensiuni perfecte, cu portretul Madonnei pe fundalul drapelului… apoi… Intr-o lume atit de grabita si de sufocata de lanturile motivatiilor momentane incit propria-i suficienta ii serveste de model, e greu sa realizezi cind ai avut sansa sa te intilnesti cu un gind. Cu un gind important. Fiindca a trata un gind drept adevarat sau fals, bun sau rau e semn de deviatie propagandistica. Un gind e usa deschisa de o intrebare care se cere rostita, care sta acolo suspendata, n-ai bagat-o de seama, dar ii simti prezenta, trebuie sa se rosteasca mai devreme sau mai tirziu. […]