TEATRU. Teatrul si perspectiva anarhetipala (II)

Mingea la destinatar: presiunea identificarii, conventia si dominanta In citeva locuri, eseul lui Corin Braga face fugare trimiteri la teatru ori la film, luind ca exemplu si citeva dintre spectacolele Monei Chirila. Pretentia unora dintre critici, care au afirmat ca spectacolelor ei le lipseste „un sens explicativ unic“, este contracarata de autor cu promptitudine: „Dupa mine, insa, miza este de fapt tocmai schimbarea protocolului creator regizoral, a modului de inlantuire si de constructie a logicii interne a spectacolului“. Si, mai apoi, „in romanele sau in spectacolele deja mentionate poate fi usor gasita cite o imagine emblematica, alegorica, simbolica – cum ar fi metamorfoza, rastignirea etc. Important este daca acea imagine, emblematica pentru intreaga opera, acopera intreaga structura a cartii sau a spectacolului, sau nu este decit un rest de imagine, un rest de simbol, un rest de arhetip, colat la un alt rest de arhetip, dupa o alta logica decit logica unui arhetip global“. Intr-un eseu dedicat comunicarii nonconceptuale, a carui miza majora ramine in mod declarat reconfigurarea sistemelor de valorizare estetica, Lyotard* introduce termenul de pasibilitate (pe care eu as fi preferat s-o numim patibilitate, cita vreme autorul deriva cuvintul de la pathos; s-ar fi putut evita, astfel, zona […]