TEATRU. Tîrgovişte de jucărie şi România de bine

  • Recomandă articolul
Ca să vezi tot Tîrgovişte de jucărie, ar trebui să te duci patru reprezentaţii cel puţin – asta, dacă ai norocul ca hazardul să te arunce de fiecare dată în alt aranjament spectacular. Altfel, calculaţi cîte variante există pentru combinaţii de 18 luate cîte patru – cei care-şi imaginau că ideea că „fiecare spectacol e unic“ este un moft estetizant n-au auzit (încă) de cea mai recentă colaborare, tîrgovişteană, dintre dramaturgul Peca Ştefan şi regizoarea Ana Mărgineanu.   „Despre România, numai de bine“ e un program (sau proiect…) de investigare artistică a vieţii din micile oraşe ale ţării (cele în care există şi un teatru): două săptămîni de documentare fără scop documentar, de dezgropare a miturilor şi a legendelor urbane, a existenţei din ziare şi a grijilor de fiecare zi, a felului în care oamenii se raportează la propriul tîrg, după care Peca şi Mărgineanu le retrocedează locuitorilor acestor oraşe propriile poveşti, sub forma unei ficţiuni teatral-identitare. S-a întîmplat de două ori pînă acum: primul spectacol a fost Poveşti adevărate complet inventate despre Baia Mare, cel de-al doilea –Cinci minute miraculoase la Piatra Neamţ (o regulă absolută e prezenţa numelui fiecărui oraş în titlu). Popasul tîrgoviştean e cel de-al treilea […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }