TEATRU. Un tragic cu „t“ mic

Tragicul a murit! Nu e o știre, nu e nici măcar o noutate a sezonului. Pentru ca o întîmplare sau o succesiune de evenimente să merite în zilele noastre statutul de „tragedie“, trebuie să moară măcar cîteva sute de oameni nevinovați, civili surprinși în ipostaze obișnuite ale existenței lor de vreun cataclism sau de un atac terorist care le curmă brusc viețile și transformă construcțiile noastre de beton, fier, sticlă în praf și/sau scrum. Și da, atunci cu toții vom fi de acord că s-a produs o tragedie. Altminteri, nu. Dacă în privința asta sîntem într-un acord relaxat, rămîne totuși, undeva, în spatele minții, întrebarea: ne lipsește tragicul? Îl căutăm?   Mintea, rațiunea ar zice că nu. Cum să ne lipsească, cum să ne dorim asemenea vești? Deși ar trebui, căci ne-ar da ocazia să fim eroi. Dar așa cum în matematică există infinituri mari și infinituri mici, poate că și în privința tragediilor ar trebui să gîndim la fel, oricît de cinic ar părea. Da, marile tragedii sînt cele care fac titluri internaționale, dar le avem și noi pe ale noastre, mai mici, ascunse prin maldărul de întîmplări care ne bruiază zilnic, despre care nici nu sîntem siguri că […]