Teatrul – imagine dincolo de mesajul cuvintelor
- 04-11-2003
- Nr. 193
-
Doina PAPP
- Arte
- 0 Comentarii
Aflat intr-un moment fast al existentei sale, Teatrul „Maria Filotti“ din Braila a incredintat cea mai recenta premiera tinarului regizor Szábo K. István, cu o impresionanta teatrografie la cei doar 26 de ani ai sai. Absolvent in anul 2000 al Universitatii de Arta Teatrala din Tirgu Mures, el a realizat intre altele spectacolele Exercitiul Macbeth, dupa Shakespeare, Cameristele de Jean Genet, Casa de pe granita de Mrozek si Nunta de Stanislav Wyspianskieste, fiind in prezent director artistic si regizor al Teatrului de limba maghiara „Tomcsa Sandor“ din Odorheiul Secuiesc. In atmosfera favorabila creatiei si experimentului scenic, sustinuta de un manageriat eficient in teatrul brailean, unde lucreaza in prezent si alte nume apreciate ale regiei tinere (Radu Apostol, care a realizat nu demult spectacolul Drept ca o linie, are in lucru in prezent Woyzeck de Büchner), Szábo István duce mai departe un program artistic pliat pe conceptul de teatru-imagine, bazat pe exprimarea vizuala, provocator in acelasi timp si din punct de vedere al continutului. Propunerea sa s-a numit Madame de Sade, o piesa apartinind scriitorului japonez Yukio Mishima (trei nominalizari pentru Nobel), cel care in 1970 ne atragea atentia printr-un gest extrem de protest, sinuciderea publica prin seppuku. Avea 45 de […]