Teoreticianul si postmodernismul, nocturnalistul si stralucirea lui
- 26-09-2000
- Nr. 31
-
Simona POPESCU
- Literatură
- 0 Comentarii
Corin Braga Oniria. Jurnal de vise (1985-1995) Editura Paralela 45, Colectia „80“, Seria „Proza“, Pitesti, 1999, 178 p., 18000 lei Sa scrii o carte in care sa-ti „povestesti“ visele este, in ziua de azi, riscant. In primul rind, te poti expune penibilului – in fiecare cititor, de la un anumit nivel de educatie in sus, zace (zace?) un virtual psihanalist amator (sau, si mai rau, unul avizat). In al doilea rind, cind pui pe hirtie vis dupa vis, poti plictisi, pentru ca visul – se stie – nu are semnificatie decit pentru cel care viseaza. In sfirsit, e riscant sa vii dupa o intreaga „literatura“ onirica, pe fondul senzatiei ca stilul si simbolistica onirica s-au manierizat, ca totul intra in binecunoscute scheme interpretative. Si iata Oniria, jurnalul de vise al lui Corin Braga. Autorul lui nu e un naiv, dimpotriva, e un specialist al visului, un teoretician al lui: a publicat acum citiva ani un fel de manifest al onirismului, iar apoi un studiu despre visul baroc in care facea si un scurt istoric al visului. Textul de pe ultima coperta prezinta Oniria la „confluenta“ a doua mari tendinte ale postmodernismului: nevoia de autenticitate si „experientele cibernetice de creare a […]