Terenul accidentat al sufletului

În seara lui 23 sau 24 decembrie 1989, m-am entuziasmat privind la TVR1, care ne tot repeta să mergem în stradă să luptăm cu securiştii. Am ieşit din casă, am mers pînă la poartă şi m-am gîndit că ar trebui să nu ezit. Tata a venit lîngă mine şi mi-a spus că ar merge şi el dacă n-ar avea familie, dacă nu ne-ar avea pe noi. Argumentele tatei m-au convins, aşa că am rămas acasă, deşi sînt mîndru de pornirea mea de atunci. Eram în clasa a XII-a, aveam 17 ani şi ceva. N-am fost eu revoluţionar; am fost cineva cu care revoluţia a făcut ceva.   Poate că ăsta este motivul pentru care mi-a plăcut romanul lui Bogdan Suceavă, Noaptea cînd cineva a murit pentru tine: cartea prezintă absolut admirabil terenul accidentat al sufletului unui tînăr. Povestitorul este mai adult decît mine: a făcut armata, a văzut el ce-a văzut, a trăit cîteva experienţe – dar despre revoluţie nu ştie totuşi nimic. Prin definiţie, revoluţiile sînt fenomene despre care nu ştim nimic; ştim încă şi mai puţin despre cum ne vom comporta în mijlocul lor.   „În dimineaţa de 25 decembrie 1989 plecasem de acasă pentru a treia oară […]