Terfeleli electorale

  • Recomandă articolul
Să vezi şi să nu crezi! În marşul electoral întreprins prin ţară de actualul preşedinte sînt călcate în picioare reguli elementare ale civilizaţiei, principii de comportament social, pînă şi respectul propriei demnităţi. Mult trîmbiţatele „băi de mulţime“ seamănă din ce în ce mai mult cu uluitoare coborîri în mlaştina mitocăniei. Semnalul degradării îşi are sorgintea chiar printre membrii alaiului prezidenţial. Din convoiul însoţitorilor, mulţi par dispuşi a se lăsa încadraţi într-o ceată de hăitaşi, tocmită să gesticuleze şi să vocifereze, ca la o singură comandă ştiută de acasă, pentru a-i scoate din minţi pe participanţii la adunări şi a-i incita să accepte rolul umilitor de adulatori necondiţionaţi ai şefului suprem. În preajma acestuia, ocupă locuri de protocol figuri cunoscute ale vieţii publice, unii intelectuali creditaţi cu onorabilitatea priceperii lor de a mînui logica, verbal şi în scris.   Tocmai ei să se lepede, cu una cu două, de ceea ce înseamnă ţinută, aşadar refuz al spectacolului ieftin, de bîlci mahalagesc? Gata, gata să se lase antrenaţi în a prelua fără discernămînt stilul sloganurilor turbate, în circulaţie printre zurbagii din tribunele anumitor stadioane. Culmea este să-l identifici într-un astfel de exerciţiu de destrăbălare dezinvoltă chiar pe un autor de comentarii fotbalistice, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.