Terminalul „Plecari“

Liviu Ioan Stoiciu La plecare Editura Vinea, Bucuresti, 2003, 128 p. La plecare este a zecea carte de versuri a lui Liviu Ioan Stoiciu. Poetul a implinit anul acesta 54 de ani. Stoiciu este una dintre figurile exemplare ale optzecismului. Rebel (de) o viata, L.I.S. ameninta repetat cu despartirea de poezie, arta pe care o ilustreaza intr-un mod unic: amestec de patetism, de damnare romantica, de revolta permanenta. Avem in Stoiciu un poet care-si asuma poezia cu toata fiinta. E suficient sa-i citesti jurnalul sau articolele de opinie, inclusiv, dar nu obligatoriu, cele pe teme politice, pentru a intelege ca Liviu Ioan Stoiciu si-a asumat conditia deloc confortabila de poet. Ceea ce pentru altii e o poza nereusita, ridicola, pentru Stoiciu este chiar imagine naturala, autentica. Biografia autorului, rezumata si la sfirsitul volumului din 2003, ilustreaza destinul unui om care a incercat, in permanenta, sa supravietuiasca deasupra vremurilor. Nota biografica, publicata la sfirsitul cartii tiparite la Editura Vinea, are, cred, si o legatura cu titlul. La plecare sugereaza, spuneam, o despartire de poezie, dar si inceputul unui alt drum. (Invitindu-l la sfirsitul toamnei trecute la Brasov, chiar cind cartea era „fierbinte“, Stoiciu a repetat de mai multe ori „gata, eu […]