Teroare şi moarte sub comandantul Vişinescu
- 31-07-2013
- Nr. 684
-
Andrei MURARU
- Actualitate
- 8 Comentarii
Un bătrîn urîcios, costeliv, întors puţin de spate, care nu trezeşte cu nimic atenţia celor din jur. E un individ ca toţi ceilalţi, ajuns octogenar. Aşa arată fotografia lui Alexandru Vişinescu (88 de ani), pe care mi-a arătat-o recent un jurnalist. Nu ştiu dacă are copii sau nepoţi, dacă viaţa i-a oferit satisfacţii, dacă plînge sau dacă suspină măcar, dacă regretă ceva, dacă în singurătatea lui are momente de tulburare. Trecutul lui este însă răscolitor. Bestia din „cea mai dură închisoare“ Foştii deţinuţi politici care au trecut prin închisoarea Râmnicu Sărat îl identifică pe bătrînul calm de astăzi – fost şef al închisorii de la Râmnicu Sărat – cu o bestie. Corneliu Coposu (care a petrecut 17 ani în temniţele comuniste, dintre care 8 ani la Râmnicu Sărat) asocia acest bastion cu izolarea şi cruzimea extremă: „Eu, care am cunoscut toate puşcăriile regimului comunist, pot să spun cu mîna pe inimă că închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost cea mai dură“. Începînd cu 1955, aceasta a devenit temniţa elitei politice (după ce închisoarea de la Sighet a devenit una de drept comun), supravieţuitorii „lotului Maniu“ şi alţi lideri ai PNŢ şi PNL au fost depuşi aici. Prin penitenciarul buzoian […]
Dar tortionarul Dumitrescu,directorul de la Penitenciarul Pitesti-unde a „activat” tortionarul satanic Eugen Turcanu intre anii 1949-1952-unde se afla?!Sau a murit?
Sunt foarte multe de spus in legatura cu sefii puscariilor comuniste si la fel de multe despre cei care au trecut prin ele , unii si iesind , altii sfarsind acolo, plecand la cele vesnice. Am avut un prieten , mai in varsta , preot , care a facut si el ani buni de puscarie , iar dupa iesirea de acolo a mai avut si domiciliul fortat prin Baragan. Popa M. , cum ii ziceam noi , dar cum si el isi zicea , a facut puscarie pt. ca fusese legionar (sef de cuib) , insa-si pastra ideile si cand l-am cunoscut eu , nu regreta si daca anii s-ar fi intors , tot acelasi drum l-ar fi urmat. A plecat cu instructia unui preot de tara si s-a intors cu achizitii culturale deosebite dobandite de la colegii sai , oameni cu multa carte si care tineau adevarate cursuri universitare , acolo , la zabrele. Nu purta ranchiuna temnicerilor lui , desi a iesit foarte bolnav , dar pana la urma s-a pus pe picioare si a mai trait ani buni. Nu pot zice nimic despre un Visinescu. El , ca si altii ca el, a fost o unealta a sistemului politic al vremurilor de atunci si …era zelos.Toata compasiunea pentru cei care au suferit in puscariile comuniste , insa nu pot simti ca si cei care au suferit , ci doar din auzite.
Pe mine ma roade actualitatea! Cum naiba de regimurile de dupa ’89 nu pot rezolva problema „elitelor comuniste” ? Tare ma bate gandul ca nici nu vor. Din cand in cand mai dau satisfactie natului prost cu cate un tortionar , un terorist , o rapire si alte scenete demne de Caminul Cultural din Cucuietii de Sus. In Rusia , care nu are ANI , cu cheltuieli anuale de peste 350.000 lei pe cap de salariat, are ca ministru de interne un general-colonel , pe nume Rashid Gumarovici Nurgaliev si care s-a gandit sa reatesteze personalul din subordine , adica 1,4 milioane de politisti , dintre care 340 de generali. Si a dat afara pe cei care nu-si puteau justifica averile , pe cei fara studii corespunzatoare si alte motive intemeiate.Cat au fost dati afara? Pai cca 600.000 , dintre care 21 generali , plus ca averile le-au fost confiscate.Multi spun ca ne-ar trebui un Vlad Tepes. Sigur ca ar fi bun , dar nici un Rashid n-ar strica.Iar in puscarie un regim ca cel al lui Visinescu , nu casa de odihna cu toate servitutile epocii moderne.Avem drumuri proaste? Pai nu sunt puscariasi?S-a paradit si praduit sistemul de irigatii?Ce fac cei in zeghe? Isi scriu comentariile pe bloguri?
Aminteam mai sus de prietenul , fost legionar , insa nu intamplator. Ne trebuie o forta (a nu se crede ca fac aluzie la legionari) care sa mature toate gunoaiele cocotate la masa belsugului , sa le confiste averile si sa-i bage la zdup , pe ani grei , nu cu suspendare , cum se poarta acum , ci cu executie. Chiar nimeni nu este vinovat de disparitia economiei nationale?Nimeni nu este vinovat ca populatia activa , buna de munca nu produce nimic , ci ori este in somaj platit , ori crapa de foame , ori isi ia lumea-n cap si pleaca unde vede cu ochii?Elita noasta politica prea este intesata de diferitele esaloane ale regimului comunisto-securist al lui Ceausescu.
Se pare ca romanasului nu i-a ajuns cutitul la os!
Ca sa-l citez pe dom profesor, scribul neobosit, finul intelectual, aprigul aparator al statului de drept, NU POT SA NU CONSTAT imensa invidie pe care i-a provocat-o cazul Visinescu. E atat de evidenta furia lui cand a constatat ca superba si inestimabila lui echipa nu a reusit sa identifice niciun tortionar in doi ani si jumate cat au ocupat ICCR-ul ca acu s-a imbolnavit de invidie. Un piramidon aveti? Cum de care? Din ala din cartierul Primaverii…
doua zile profesorul de la Maryland Vladimir Tismaneanu a inghitit cu sec povestea cu tortionarul Visinescu, pe care IICCMER vrea sa-l aduca in fata justitiei. Acum, n-a mai rabdat si a scris pe contributors.ro un UPDATE.
”
Update (1 august 2013): Cred ca discutia publica despre tortionarii aflati in libertate este binevenita. Dar, in egala masura, nu pot sa nu remarc (si nu sunt singurul) ca demersul salutar al IICCMER a fost declansat, in compania ziarului Gandul”, imediat dupa interviurile generalului Pacepa si al fostului director al CIA, dl R. James Woolsey, la B1TV (plus filmul “Disinformation”). Nu pot sa nu constat ca dl Andrei Muraru nu pomeneste de actiunile anterioare ale IICCMER, inclusiv cele legate de cazul tortionarului Gh. Enoiu. Nu pot sa nu constat ca acelasi domn Andrei Muraru, prezent in emisiunea de la B1TV realizata de jurnalistul Andrei Badin, nu s-a delimitat in scris si transant de alegatiile anti-Pacepa ale unuia din colaboratorii sai apropiati, dl Liviu Tofan.
http://ro.stiri.yahoo.com/dezbatere-fost-director-adjunct-la-europa-liber%C4%83-ne-182433658.html
Nu pot sa nu constat tacerea asurzitoare a IICCMER in raport cu actuala ofensiva de reabilitare a Securitatii lui Ceausescu drept “institutie patriotica”. Pretuiesc, cum am mai spus-o, activitatea cercetatorilor de la IICCMER, dar mi-e teama ca buna lor credinta poate fi utilizata de actuala conducere si amicii ei politici in scopuri nu tocmai stiintifice si nu tocmai morale. Iata ce scrie jurnalista timisoreana Melania Cincea:
http://www.revista22.ro/plngere-penala-pentru-un-tortionar-de-ce-acum-29550.html
Nu pot sa nu constat ca Visinescu fusese contactat si intervievat acum circa o luna de Associated Press:
In an interview with The Associated Press last month, Visinescu said officials who sentenced prisoners were responsible for the system and its abuses. Visinescu claimed he showed acts of humanity such as adding water to an over-salted dish of polenta to make it more edible.
http://www.washingtonpost.com/world/europe/romanian-officials-say-communist-prison-commander-caused-deaths-of-6-political-prisoners/2013/07/30/dcfce7de-f909-11e2-a954-358d90d5d72d_story.html
http://tismaneanu.wordpress.com/2013/08/01/intrebari-nedumeriri-si-temeri-nu-pot-sa-nu-constat/
Am citit azi un text interesant, menit sa te puna pe ganduri. As spune doar ca nu Dumitru Lacatusu, ci Andrei Muraru, presedintele executiv al IICCMER, este cel care conduce actiunea (sau operatiunea):
http://semanticu.wordpress.com/2013/08/01/operatiunea-tortionarii-comunisti/
”
Asta scrie Vladimir Tismaneanu, luand-o „aliata” pe jurnalista Melania Cincea!
cine o fi aceasta doamna/ domnisoara de la revista „22” Melania Cincea? aceasta acrediteaza ideea diversiunii…! Sa fie linistita! tocmai cind asternea pe hartia internetului idei precum: „… cacealmaua rezultată până acum din ceea ce s-a vrut a fi privatizarea C.F.R. Marfă au intrat într-un con de umbră”, TOCMAI in acel moment presedintele Basescu a convocat CSAT in problema privatizarii CFR Marfa.
E de rostit / pus o intrebare „de baraj”! Ca o fi justitia lui Basescu, Iliescu sau Ponta, a lui Iliescu sau Vacaroiu, a lui Constantinescu sa este INDEPENDENTA:
DE CE nici un tortionar (Enoiu, Visinescu etc. ) nu este condamnat pentru crimele impotriva cetatenilor romani?
DE CE? Nu sunt probe? Sunt cu asupra de masura? Nu stim adresa tortionarilor ca sa-i citam corect la proces? Stim! N-avem martori? Avem!
si atunci?
„Evenimentul zilei” scrie ca Visinescu are o pensie de 6.000 de lei.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/criminalii-in-serie-ai-regimului-comunist-platiti-cu-bani-grei-de-statul-roman-video-1050064.html
De ce? Cine e raspunzator de aceste pensii?
Cat are salariul un profesor? Ce stat e asta care-i plateste „regeste” pe fostii tortionari comunisti?
Romania? Romania comunista a lui Nicolae Ceausescu?
„El primeşte o pensie de fost militar şi trăieşte într-un cartier central din Bucureşti.” scrie „Evenimentul zilei”.
DE CE?
Intre cultivarea memoriei trecutului, prin escalada cimitirelor, si recursul oportun la justitie, pe seama focalizarii vinovatiei in sarcina unui mosneag, pare a nu fi cine stie ce diferenta.
Perioada incriminata in sarcina comandantului Visinescu, trebuie spus ca era una a luptei de clasa, fara nici un Dumnezeu. Din acest punct de vedere, un comandant de inchisoare se desfasura in calitate de magistrat intr-un aparat necrutator, ale carui rotite si resorturi erau lubrefiate cel mai adesea cu sange.
Post factum aflam ca barbaria a fost ilegitima si criminala. Aveam sa rasuflam usurati? Ce mai conteaza ca niste domni in costume de 5000 de $ mangaie pe cap cateva uniforme de 500 $ si le indeamna sa distribuie cu parcimonie, dar just tricouri: de la 5 la 50 de $ cel mai adesea SH. Ce mai conteaza flagelul saraciei daca viata nu mai este amenintata direct de varsari diluvionare de sange?
Revenind, pentru a nu divaga prea tare, ar avea sens dictonul adresat magistratilor de catre fruntasii taranisti: ‘dreptate ochii plansi vor sa te vada’?
Exista si la Bucuresti un spatiu expozitional al Memorialului de la Sighet, pe strada Jean-Louis Calderon.
Despre acest „Sighet de la Bucuresti” Romulus Rusan a scris in „Observator cultural”, in numarul 673, din mai 2013.
Il gasiti repede in „Arhiva” noastra.
Sau pe adresa:
http://dev.observatorcultural.ro/Sighetul-de-la-Bucuresti*articleID_28606-articles_details.html
Agitatie putin ridicola. Nicolschi, decedat la 16 04 1992, s-a aparat în presă, liniştindu-i pe pubintelectuali c-a luptat doar contra legionarilor, fasciștilor. Iar Drăghici a murit liniştit la 12 12 1993, ocrotit de Ungaria. Dar nu tot contrarevoluţiei lui Iliescu datorăm ironia că Memorialele se fac cât mai departe de tineretul Capitalei, după Sighet, urmând Râmnicul Sărat! Ungurii au in Budapesta Casa Terorii, iar noi n-avem nimic măcar la Jilava (Fortul 13), la Pitesti (Reeducarea) sau la Canalul Mortii. O complicitate intelectuala este si a tolera instalarea unor firme de constructii in celebra inchisoare de Pitesti.
Deşi este foarte târziu, e lăudabil că se doreşte realizarea unui act de dreptate. Ar fi bine ca justiţia să nu tărăgăneze lucrurile, dat fiind vârsta înaintată a lui Vişinescu et co…