Texte de teatru nou

E destul de greu de imaginat ca un actor dintr-un teatru de repertoriu din provincie (din Arad, mai precis) poate sa scrie un text de calitatea acestuia, cu atit mai mult, cu cit el n-a circulat in subtila retea a concursurilor si propunerilor de dramaturgie noua. Ceea ce ar putea sa insemne ca imaginatia noastra in materie de scriitura dramatica noua e destul de limitata. S-ar putea comenta mult despre influenta lui Beckett, a lui Asteptindu-l pe Godot, piesa citata deschis in Tot ce se da, despre tangentialitatea lui cu traditia teatrului absurd sau cu dramaturgia unui Dumitru Solomon, de pilda. Si mai usor s-ar putea vorbi despre spiritul caragialesc al textului, despre amestecul, in aspicul absurdist, de fatalism si tenacitate paguboasa, privita cu distantare si autoironie. Dar ceea ce s-ar putea spune cel mai bine despre piesa lui Ioan Peter e ca Tot ce se da vorbeste despre romani si sentimentul romanesc al fiintei: eterna dorinta de a fi oriunde altundeva decit aici, existenta ca un paratrasnet pentru ghinioane transfrontaliere si perpetua disponibilitate de a o lua mereu de la capat, fiindca intr-un final ceva tot se da pe gratis. Eventual un sut in fund. (I.P.)