„Tineretul de azi nu ar mai sta cu orele asupra textelor vechi“

Interviu cu prof. dr. Doina Condrea Derer

  • Recomandă articolul
Celebrarea Centenarului Catedrei de Italiană de la Universitatea din Bucureşti a reprezentat în primul rînd un omagiu adus fondatorilor Ramiro Ortiz şi Nina Facon? Este adevărat, cu acest Centenar am vrut să onorăm în primul rînd fondatorii Secţiei de Italiană, ctitorii italienisticii în România. Încercări de introducere a italienei se făcuseră de multă vreme şi la Iaşi, în şcolile preuniversitare, la Academia Mihăileană, au mai fost şi în Bucureşti, dar au fost doar simple încercări. Şi Densusianu a ţinut un curs de cultură italiană, dar prin aducerea lui Ramiro Ortiz s-au pus baze solide pentru italienistica de la Universitatea din Bucureşti şi apoi din toată ţara. În vederea acestui Centenar, Catedra de Italiană a publicat un volum intitulat Un secol de italienistică la Bucureşti, Volumul I: Ctitorii (Editura Universităţii Bucureşti, 2009), care conţine, în afara unor date biografice şi bibliografice despre Ramiro Ortiz şi Alexandru Marcu, care i-a urmat, documente istorice de primă mînă, unele necunoscute pînă acum, şi cîteva texte ilustrative. Ctitorilor le-am dedicat acest eveniment, şi mai ales discursul inaugural din 20 noiembrie 2009, exact cînd s-au împlinit 100 de ani de la 20 noiembrie 1909, cînd Ortiz a ţinut prima lecţie universitară de deschidere, conform obiceiului academic. […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }