Ţinutul Celălalt

Fragment din volumul în curs de apariţie la Editura Cartea Românească

  • Recomandă articolul
Ţinutul Celălalt este o poveste despre un băieţel şi o fetiţă bolnavi de sindromul Down (ei se numesc Spuki şi Lolo), care trăiesc într-un orfelinat şi construiesc la nesfîrşit lumi compensatorii. Ţinutul Celălalt (The Otherland) ar putea fi pentru vremurile noastre ceea ce, odinioară, au fost Wonderland, Neverland, ţinutul lui Oz, planeta Micului Prinţ ori Narnia, lumi cu care, de altfel, ţinutul celor doi prichindei interferează. Cu mici excepţii, această carte a fost scrisă într-un an (2008-2009). Ea este punctul de pornire al unui amplu proiect cu şi despre lumi alternative (literare şi virtuale), avînd următoarele componente: Ţinutul Celălalt (poezie), Celălalt Ţinut Celălalt (manuscris alternativ), Dincolo de Ţinutul Celălalt (roman fantasy) şi blogul www.tinutulcelalalt.blogspot.com.   varicela într-o zi lui spuki îi apărură mai mulţi pistrui ca de obicei lolo se molipsi şi ea de bubele lui mici de pricolici apoi îşi vopsi deasupra nasului pistrui cu un ruj tocmai atunci sosi poştaşul pe bicicletă cu scrisorile de nicăieri ghicitor în sprîncene şi doftor de aiureli el avea în geanta de poştaş un stetoscop de jucărie (iscusitul cititor va fi priceput deja) şi o seringă din zahăr pentru bolnavii de beţie cu acel stetoscop poştaşul-doftor purcese la o consultaţie de orfelinat […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }