Mă tem că mai mult decît cei cîțiva pași mici făcuți îndărăt (abrogarea ordonanței, demisia unui ministru așa-zis jurist – cu doctoratul luat la Bălți!) nu se vor putea obține de la acest guvern, al acestui partid. Se va instala un status quo pe timp indeterminat. Revolta s-ar putea reactiva oricînd; dar momeala cu măririle de salarii și pensii va lucra ca un venin insidios și va ruina treptat vigilența protestului. Iar dacă se vor termina banii pentru măriri, asta e: n-ați avut noroc, a venit criza, noi am încercat, nu e vina nimănui. E aici o construcție mentală diabolică, fiindcă ea speculează speranța de mai bine a oamenilor. Poate c-o să iasă, dar eu zic că n-o să iasă. În fine, vom muri și vom vedea. Pînă atunci, să ne exprimăm măcar tristețea, și să arătăm că am înțeles șmecheria; fiindcă asta e: o șmecherie, o scamatorie, o înșelătorie, pentru a pune mîna pe putere.
Se vede acum mai bine: partidul și guvernul se joacă de-a „alba-neagra“ cu strada și poporul. Scot ordonanța, abrogă ordonanța, iar scot ordonanța. Nici nu mai contează obiectul discuției, în chestie e deja de acum neseriozitatea acestor oameni, care vor morțis să ne conducă, și pentru asta sînt gata la orice spectacol, oricît de ridicol. Problema e că ne-am pierdut încrederea și că această echipă ajunsă la putere va fi întruna bănuită, de aici înainte, că vrea să ne fure sau să ne înșele. Dacă un vecin a încercat să-ți bage mîna în buzunar și l-ai prins, îl bănui întruna după aceea, te ferești de el, îl supraveghezi pînă scapi de el. Asta nu mai seamănă a contract politic, pe care se bazează orice guvernare normală. Absența încrederii ruinează orice fel de relație posibilă. Cam aici am ajuns, iar PSD vrea să acceptăm această relație strîmbă (ei ne înșală, noi primim „propunerea“); vrea să nu ne mai pese, așa cum nu ne mai păsa, sub comunism, de felul în care eram guvernați (căci oricum atunci nu era nimic de făcut).
Putem continua să trăim împreună în acest mod fals, ca un cuplu care se preface că totul merge bine, deși relația s-a stricat de mult. Probabil că PSD contează tocmai pe această falsitate acceptată, și asta e într-adevăr o moștenire comunistă (disprețul față de mase), pe care partidul o poartă cu sine, în zestrea lui genetică. Dacă poporul primește „propunerea“ și renunță să se mai adune în piață, în acea masă critică impresionantă, care părea hotărîtă să dea jos guvernul, atunci ne-am întors pe făgașul vechi: mai stăm o tură pe margine, mai așteptăm un rînd de alegeri, sîntem „optimiști“: o să fie mai bine data viitoare, vom fi mai copți și mai maturi; lucrurile nu pot merge decît spre mai bine, căci așa e legea firii. Cu acest optimism istoric și principial în minte, ne ducem acasă și-i lăsăm pe cei răi să-și mai facă o dată numărul. Țara e veche, e bogată, e învățată cu multe; va găsi putere să mai îndure încă o generație pierdută, pînă se ridică următoarea, mai bună, mai „mintoasă“. Altfel, noi știm că „viitor de aur țara noastră are“. Cam asta a fost încercarea, și de data asta, și încă o dată.