„Of the dark past
A child is born…“
James Joyce
Charles d’Orléans (1391-1465):
Rondel
Dacă nu fac, cât de cât,
Nani, dragii noştri ţânci,
Dulci de-ţi vine să-i mănânci,
Fac, în leagăne, urât.
Chirăie numaidecât
Între perinile-adânci,
Nani, dragii noştri ţânci,
Dacă nù fac, cât de cât.
N-ai de ce să le dai brânci,
Căci ei toţi nu-şi cer decât
Somnul, fără să-i constrângi;
Galeş, altfel, nu surâd,
Când fac nani, cât de cât.
Charles Cros (1842-1888):
Interior
„Papà, pipì, cacà, bobò.“
„Do, re, mi, fa, sol, la, si, do.“
Mezinul cască, clavecinul
Sor-sii l-aude şi vecinul.
Tata se rade într-un geam
După acelaşi strict program.
Mama găteşte-o supă fadă
Care e ca o marmeladă
De lipicioasă. Fiul, Max,
Dă încălţările cu vacs,
Pentru-a putea întreaga trupă
Să şi le-ncalţe, după supă,
Ca să se plimbe regnu-adult
Şi cel mezin, – dar nu prea mult
Deoarece e-o zi şi mâine
Şi-i greu de câştigat o pâine.
„Do, re, mi, fa, sol, la, si, do.“
„Papà, pipì, cacà, bobò.“
William Blake (1757-1827):
Amarurile unui prunc
Mama a scos un geamăt, tata
A plâns când, leoarcă, eram gata
Să sar, golaş, în lumea lor
Primejdioasă ca, în nor
Dosit, un fulger… Mă simţeam,
Strâns înfăşat, ca într-un ham;
Încât, din el, atunci când scap,
La sânul maicii,-mi fac de cap.
Benjamin Fondane (1897-1944):
Ulysse (fragment, 1941)
Un copil se naşte,
pe femeie-o paşte
moartea… Plâns şi rană
eşti, Mediterană!
Mama a strigat,
tatăl s-a rugat,
începând să plângă;
Timpu-ntreg pe lângă
oră s-a prelins.*
Din vecii, un prunc
s-a născut… Învins,
gându-i şes întins.
Cui mi-e seamăn, spune-i
că,-n adâncul unei
lacrimi, mă arunc!
________________
* Cf. şi (Tudor Arghezi, Despărţire):
„Când am plecat, un ornic bătea din ceaţă, rar,
Atât de rar că timpul trecu pe lângă oră…“
Rainer Maria Rilke
(1875-1926):
Copilărie
Şi, iată, trec cu greu (căci vremea bate
pasul pe loc), – zăbavnic se scurg anii
de şcoală, lungi, cu temeri, cu păţanii,
cu lucruri stranii… O, singurătate!
Şi,-afară, străzi în freamăt; câte-un arc
prin pieţe, de-arteziană; lume-n parc, –
iar tu, în hainele de mult intrate
la apă, ai atâta libertate
câtă-ntr-un ţarc… O, voi, ingrate
vremuri prea-ncete! O, singurătate!
Şi totu,-ntrezărit în chip de taine:
domni, doamne, domni, – şi schimbul
[lor de mâine:copii mai altfel, în alt fel de haine;
o casă, alta, uneori şi-un câine;
avânt care nu poate să îngaime
nimic, nelinişti fără noimă, vis
ceţos şi-obscure spaime,
o, abis!
Şi jocurile: cerc, inel sau minge,
în parcul tot mai veşted şi, pe-ntinsa
lui pajişte, să te tot joci de-a prinsa,
fără să vrei, pe vârstnici, a-i atinge
în goana-ţi oarbă; şi, apoi, acasă
cu paşi căzniţi, de mână să fii dus;
o, înţelesuri tot mai de nespus,
povară ce apasă…
Şi, ore-n şir, lângă o sură baltă,
să stai ciucit, jucându-te cu-o barcă*,
de care-ţi uiţi, – când, nu ştii dincotro,
tot mai frumoase yole,-n zări, tresaltă
şi, după ele, fermecat te uiţi;
şi,-apoi, un palid chip revezi, ce-i, parcă,
al tău… Ci, azi, nimic nu mai vezi… O,
copilărie, încotro,-ncotro?
________________
* Cf. şi (Rimbaud, Corabia beată, trad. Ş.F.):
„Dacă mai vreau o apă-n Europa, e-o băltoacă
De-un negru-rece,-n care,-n amurg cu-adieri de rai,
Pe ciuci, un melancolic copil lansează,-n joacă,
Un vas fragil ce-aduce a fluture de mai.“