Traduceri aminte. Guillaume de Lorris (cca. 1200–cca. 1238)

ROMANUL ROZEI [Fragmente]   La anii-mi .XX., etate Când Àmor bântuie-n cetate, Luând vamă de la cei necopţi, În faptul uneia din nopţi În care voi fi dormit dus, Un vis visai, ce m-au sedus Şi-i mult pe placul meu, că-n lòc mai Mă ţine; vis ce-aveau întocmai Să mi se-ntâmple,-ncât eu voi A-l stihui şi pentru voi, Ca să vă bucur, căci, la treabă, M-a pus chiar Àmor. Şi de-ntreabă Cutare că de ce e titlu-i Romanul Rozei şi nu-i ticlui Un altu,-i spun acelui ins Că Meşteşugu,-ntreg, e prins, În el, al Dragostei, iar eu Îl scriu de dragu-acelei care (Ajute-i Domnul Dumnezeu!) Atâta preţ şi farmec are Încât în stihuri schimbă-mi proza, Că numele-i de drept e Roza.   Trecut-au .V. sau, poate, mai Mulţi ani, de la cel vis din Mai, Care-i a dragostelor lună, Când totu-i numai voie bună, Şi nu vezi tufă sau gard viu Să nu se-mbrace-n verde viu Şi reavăn, să nu se-nmlădie Lăstarii fragezi, când adie, Şi uită luncă sau pădure Ce le-a fost, iarna, dat să-ndure; Ba până şi pământu,-n noua Lui primăvară, beat de roua Ce-l scaldă, iată-l, mândru foarte, Că haină, alta, vrea să poarte; Ci-i drept că […]