Traduceri aminte. Jean Cocteau: Partida de şah

[LIEI FAUR – dacă o tălmăcire
poate fi dedicată…]

 

UVERTURĂ

 

Pe soclul unui rege scurtat de cap o gardă

De fildeş şi o alta de abanos au pus

(În zgomot de ciocane şi lovituri de bardă)

Şi-oglinzi pentru zeiţe cu capul încă sus

 

Apter era în roşu şi sprijinit în coate

Călăul în preascumpa-i infamă catifea

Pe care mărgeluţe ca de vin prost (nu poate

Şti nimeni cât de grele-s) la poale o tivea

 

Un cap se prăvăleşte în piaţă nu pe uliţi

Şi i se-arată gloatei mobìl însă defunct

Cu mâna-n şold s-ar zice dezîmpănat de suliţi

Un calp martir (şahistul înscrie-acum un punct)

 

E greu să-i spui furtună unui diluviu-aieve

De lănci în vălmăşagul abisului nocturn

Şi-al morţii fals refugiu ce n-are să-ţi releve

Că poate să te-omoare şi-urâtul taciturn

 

Cai se iveau în mare din însăşi alba-i spumă

Era nu-n zorii zilei ci-ntr-un crepuscul vag

Dar unul cum un altul spectacole nu-nsumă

Atâtea ca în hanul unde urma să trag

 

Era-ntr-o Andaluzie de vis sau în beţia

Parfumului de algă al unui ţărm breton

Iar eu vedeam (pe tablă) de pe acum soţia

Rigăi dat jos prin legea strictului şah din tron

 

 

PRIMA MIŞCARE

 

Estrada, iat-o, unde, un crai nemaiintegru

Hermina şi-o împroaşcă şi un călău ce nu-şi

Dă (prinţ al sărbătorii) jos obrăzarul negru

Ci azvârlind-o gloatei doar una din mănuşi

 

Partida-i captivantă căci parcă se presimte

Că jucătorul joacă-mpotrivă-i (când cu os

Când cu eben) Un rege decapitat se simte

Mort de ruşine-n faţa călăului stând jos

 

Stând jos încrucişându-şi picioarele făcându-şi

Curat sub unghii (mai să nu crezi ce-acum auzi)

Cu coif şi-arìpi la glezne l-o fi văzut ducându-şi

În zbor pe Hermes vestea cohortei de zei cruzi

 

A DOUA MIŞCARE

 

Un roşu vin pe inuri era o urâciune

(Ne vom căi orgiei că-i vom fi fost părtaşi

Cândva) deschis e balul de luna lui Răpciune

Vierilor ciorchinii le sângeră sub paşi

 

Prin golul dintre scânduri vinaţul cel ignobil

Pe eşichieru-mi însuşi nu sta din şiroit

Fi’nd gata să-mi imite podgoria-n care nobil

Pajura bicefală pliscul şi l-a-nroşit

 

CADENŢĂ

 

Ambasador în negru ascunde-n flori de nalbă

Inelul feciorelnic deschis floretei mat-

adorului în stare el singur dama albă

S-ascundă că o-nvinge în luptă (şah şi mat)

 

 

A TREIA MIŞCARE

 

Recunoşti iarba moale o pernă pentru crupă

Campestră-mbinând nacrul cu pluşu-n stofa ei

Ca să-l eternizeze un amorez din trupă

Pomul cu ’n loc de globuri în ramuri verzi sâni grei.

 

Un prânz pe iarbă nimfe care-i slujiţi în rouă

Printre-albituri pe nişte bieţi anonimi ce ’n ud

Gazon sunt în cămaşă dar cu joben ce vouă

Vă pipăie cu umbra prelungă albul nud

 

Anunţă masla ’n chipu-ţi de a-i sfida cu mână

De fee (în livada cu fructe ce fac rid)

Serbarea dată-n cinstea lui Vauvenargue e până

Se scoală din somn gloria proptită de un zid

 

 

FINAL

 

Visează să coboare un deget încă-n aer

Cu sângele şi fără de inimă rămâi

Nu cred pentru că Moarte ţi-e greu spre dama-n şlaier

Să te-alungeşti dar iată că totuşi o mângâi

 

Celest era reversul oglinzilor preaclare

O stângă nestângace-n a despleti un râu

Va fi deznodând gingaş două fiinţe pare

Surori cu-al lui Kephisos fiu calp şi sec pârâu

 

Să-mi fie numai câmpul răului trai alodiu’

Ce-l ar mereu iar capul chiar premiu să mi-l dau

Singurătăţii mele-i stă bine-al vostru odiu

Mi-i dărui mie însumi pionii ce vi-i iau

 

Saint-Jean-Cap-Ferrat
1960

 

P.-S. Unul dintre cele mai absconse, mai baroc-hermetice poeme ale septuagenarului Cocteau (cu-atât mai mult cu cât punctuaţia e absentă) ar pretinde, din parte-mi (ca tălmăcitor), o amplă glosă, – de care (şi vă rog să mă iertaţi!) nu sunt, acum, capabil. Şi, poate, niciodată! Căci, până şi traducătorului, un text poate să-i rămână, finalmente, o terra incognita, de-a lungul şi de-a latul căreia instinctul (şi, eventual, bastonul alb) pot să-i fie unica busolă…