Traduceri aminte. Medalia şi reversul (I)

François Villon: Baladă   Ce-o făcu Villon la rugămintea maicii lui ca să I se închine, ea, Sfintei Fecioare   Regină-n Ceruri, pre Pământ regină, Regină peste bahnele din Iad, Primeşte-o între-ai tăi pe o creştină Nevrednică să-i faci spre tine vad – Şi care-s eu, ce în genunchi îţi cad. Prea mare-i, când păcatele dau peste, Stăpână, mila-ţi, făr’ de care este Cu neputinţă, dincolo de nor, În Rai să urci. Ce-ţi spun nu e poveste: În crezul ăsta vieţui şi-am să mor.   Ci roagă-ţi Fiul, Maică,-n veci Virgină, Să-mi ierte vini, în care nu recad, Să-mi ia, cum Egipţiecei, orice vină Au cum lui Theophil, – scutit de Iad La ruga-ţi caldă ca un gros plocad, Chit că-i slujise Nagodei. – De-aceste Mă apără, tu, vrednică de-o Veste Ce ţi-o aduse-Arhanghelul, – în cor, Slăvită de copii, bărbaţi, neveste. În crezul ăsta vieţui şi-am să mor.   Sărmană îs, pe oase-am prins rugină, Şi, vârstnică, mă-mpuţinez şi scad; Nu ştiu ceti, dar văd şi eu, Regină,-n Biserică, pe muri, şi Rai, şi Iad; Într-ăsta fierb în smoală ăi de cad, Întâiu-i plin de trâmbiţe celeste – Mă bucură, precât de groază-mi este De cestălalt. Fă-mi parte, căci […]